Dupa 4 ani, pronuntarea gresita a unor sunete nu mai este considerata normala.Neconcordanta dintre modul de vorbire si virsta vorbitorului:  daca pina la virsta de 4 ani pronuntarea gresita a unor sunete constituie o manifestare in limitele fiziologice ale normalului, care nu reclama exercitii logopedice speciale, dupa aceasta virsta, deficientele de limbaj sint de natura defectologica si necesita un tratament logopedic.

Cu cit tratamentul logopedic se desfasoara mai de timpuriu si intr-o strinsa colaborare cu parintii copilului, cu atit este mai eficient. In functie de tulburare, virsta de 3-4 ani este considerata ca fiind cea mai indicata pentru realizarea tratamentului logopedic.

Nu fortati copiii!

Importanta deosebita o are atitudinea parintilor fata de copil, modul in care acesta se ocupa de dezvoltarea limbajului. Limbajul simplu si cit mai clar al adultilor contribuie in cea mai mare masura la inlaturarea defectelor, posibil trecatoare ale pronuntiei, determinate de virsta, adica de insuficienta maturizare functionala a aparatului fonoarticulator.

Este cu totul gresit ca persoanele din anturajul copilului sa imite modul de exprimare infantil deoarece in acest fel se consolideaza greselile de pronuntare. Este daunator sa se incerce obtinerea unor performante verbale care depasesc capacitatile copilului. Parintii care forteaza copilul sa rosteasca prea de timpuriu consoanele complexe sau grupurile consonantice, inainte de a avea dezvoltata abilitatea motrica necesara, nu obtin decit sunete cu totul deformate.

O alta greseala se refera la insuficienta stimulare a copilului sub aspectul comunicarii verbale. Multi parinti isi lasa copilul singur mult timp, fiind multumiti ca nu sint deranjati de catre acesta. Mamele in mod deosebit trebuie sa vorbeasca bebelusului in timpul activitatilor cotidiene ca si cum acesta ar fi un partener activ al comunicarii.

„Numai in acest fel copilul va asimila sistemul fonolingvistic matern, va ajunge la competenta lingvistica, adica va intelege vorbirea celor din jurul sau, iar mai tirziu dupa virsta de 1,6-2 ani va reusi sa exprime el insusi nevoile si dorintele sale. De asemenea, o alta cauza a declansarii tulburarilor de vorbire o constituie bilingvismul. Parintii trebuie sa stie ca introducerea unei alte limbi este bine sa se faca numai dupa ce copilul stapineste limba materna, desi acum sint la moda cresele si gradinitele cu predare in diverse limbi straine. De fapt, cei mai importanti indrumatori dar si observatori ai dezvoltarii copilului sint parintii. Ei trebuie sa cunoasca comportamentele tipice pentru fiecare virsta, dar si semnalele care arata ca ceva nu e in regula.

Semne de alarma

0-2 ani: interes redus pentru mediu si pentru cei care au grija de copil; contact al ochilor si zimbet redus; absenta raspunsului la sunete; absenta ginguritului la sfirsitul primului an;  esecul in incercarile de a merge la 15 luni; esecul in a folosi miinile pentru a manipula si explora obiectele.

2-3 ani: interes redus fata de alti copii; folosire limitata a cuvintelor si gesturilor pentru a-si comunica nevoile; vorbirea repetitiva, stereotipa, dar non-comunicativa intrucit stereotipiile verbale nu sint folosite intr-un context adecvat; joc fara scop, foarte des repetat (exemplu: se concentreaza doar asupra unor parti ale unor obiecte, cum ar fi roti, minere, intoarcere obsesiva a paginilor unei carti fara a incerca sa recunoasca si sa priveasca continutul).

* 3-5 ani: vorbire dificil de inteles; joc putin sau deloc imaginativ; interes redus in interactiunile sociale; dificultati in alergat sau in pastrarea echilibrului; dificultati in folosirea creioanelor sau foarfecelor, in manipularea obiectelor mici.

Daca parintii sint ingrijorati de dezvoltarea copilului, este bine sa faca o lista cu intrebari si cu detalii in privinta a ceea ce ii ingrijoreaza, detalii pe care sa le mentioneze medicului de familie sau altui specialist (neurolog, ORL-ist, psihiatru, psiholog). Parintii nu trebuie sa puna singuri diagnosticul si sa inceapa un demers ce ar putea semana cu o terapie a tulburarii de limbaj. O asemenea terapie nu poate fi realizata decit de catre specialist, adica de logoped, care are competentele dobindite prin studii initiale, masterat de logopedie sau cursuri postuniversitare de logopedie.

Logoped Ana-Maria Anghel

Comentarii