În acest articol mi-am propus să ne familiarizăm și să înțelegem conceptul de coping. Este un termen foarte utilizat în prezent, dar ce înseamnă mai exact?

Copingul (engl. cope = a face față) este efortul cognitiv și comportamental prin care o persoană face față (reduce, stăpânește sau tolerează) solicitărilor externe și/sau interne care îi depășesc resursele personale. Astfel, prin coping are loc o tranzacție între persoană, care are propriul set de valori și resurse, și mediu, care are propriile cerințe și constrângeri.

Lazarus&Folkman diferențiază între două tipuri de coping: copingul orientat spre rezolvarea problemelor, în cazul căruia persoana acționează într-un mod care poate conduce direct la îndepărtarea sau rezolvarea problemei (spre exemplu, analiza, minimizarea sursei stresante), și copingul orientat spre reglarea emoțională, în cazul căruia persoana încearcă să-și regleze emoțiile apărute ca rezultat al evenimentului stresant (spre exemplu, prin monologuri, reinterpretări, diverse metode de liniștire). Deseori, cele două tipuri de coping se produc împreună.

Strategii de coping

Conform copingului orientat spre rezolvarea problemelor, Taylor distinge următoarele strategii de coping:

  • Confruntarea – se caracterizează prin eforturile cu conotație agresivă de a schimba situația: „mi-am mobilizat toate eforturile pentru a-mi atinge scopul”;
  • Căutarea suportului social – se caracterizează prin efortul de a obține suport emoțional și informații de la alte persoane: „am vorbit cu cineva pentru a afla mai multe despre această situație”;
  • Planificarea rezolvării de probleme – se caracterizează prin eforturile deliberate pentru rezolvarea problemei și prin analiza problemei: „mi-am făcut un plan de acțiune și l-am urmat”.

Conform copingului centrat spre reglarea emoțională, Taylor distinge următoarele strategii de coping:

  • Distanțarea – se caracterizează prin eforturile de a ne autodetașa de situația stresantă: „am refuzat să mă mai gândesc la acest lucru”;
  • Autocontrolul – se caracterizează prin efortul depus pentru a ne regla propriile emoții: „nu am zis nimănui ceea ce am simțit”;
  • Acceptarea responsabilității – se caracterizează prin conștientizarea propriului rol în respectiva problemă concomitent cu încercarea de a o rezolva: „m-am criticat și m-am mustrat singur”;
  • Evadare/evitare – se caracterizează prin efortul de a evita, de a ieși din respectiva situație stresantă mâncând, bând, fumând, consumând medicamente și/sau cufundându-ne într-o lume a iluziilor și dorințelor: „tot ce mi-am dorit a fost ca problema să dispară”;
  • Reevaluare pozitivă – se caracterizează prin efortul de a găsi o semnificație pozitivă în respectiva problemă cu efecte benefice propriei dezvoltări: „nu știam că mă pot organiza așa bine până să am această problemă”.

Schwarzer vine cu o completare la dimensiunile inițiale ale copingului luând în considerare axa timpului și diferite grade de certitudine asupra evenimentului stresant.

După cum vedem în schema de mai sus, Schwarzer deosebește între patru tipuri de coping:

  • Coping reactiv – se caracterizează prin efortul de a ne descurca cu un eveniment care tocmai s-a întâmplat, spre exemplu, o pierdere (divorț, accident, șomaj, deces etc);
  • Coping anticipativ – se caracterizează prin efortul de a ne descurca cu o amenințare iminentă sau care va avea loc cu o probabilitate foarte mare (evenimentul critic încă nu a avut loc), spre exemplu, o consultație la doctor, un examen, un interviu etc.
  • Coping preventiv – se caracterizează prin riscurile necunoscute din viitorul îndepărtat și incertitudinea petrecerii evenimentului critic, spre exemplu, pierderea locului de muncă, o boală gravă, o catastrofă etc.;
  • Coping proactiv – se caracterizează prin optimizarea condițiilor de viață, tinderea spre îmbunătățirea propriilor performanțe, fixarea unor scopuri înalte, toate acestea fiind presărate cu un grad mare de incertitudine.

Descoperirea propriei strategii de coping

Parcurgând diferitele tipuri de strategii de coping, cu siguranță am identificat unele pe care le folosim atunci când ne confruntăm cu o situație stresantă. Se poate ca un anumit tip de coping să fie eficient pe termen scurt și ineficient pe termen lung sau invers. De asemenea, putem folosi permanent același set strategii de coping sau putem fi flexibili și să dezvoltăm noi strategii de a face față. În funcție de domeniul în care ne confruntăm cu problema (profesional sau personal) putem adopta diferite strategii pentru a o rezolva.

Foarte importantă este atitudinea pe care noi o avem în fața unei probleme, a unei situații amenințătoare, în sensul că unele persoane preferă confruntarea, în timp ce altele preferă fuga, evitarea. În funcție de modul în care evaluăm o situație, rezultă apoi diferite tipuri de coping. Scopul acestora este de a rezolva problema și de a ameliora încărcătura emoțională generată de aceasta.

Nu există o „cea mai bună strategie de coping” universală, dar poate exista o „cea mai bună strategie” pentru fiecare dintre noi. Suntem unici, iar modul în care percepem o anumită problemă și modul în care îi facem față este tot unic, adaptat propriilor noastre nevoi.

 

Autor articol
Cristina Chițimuș

 

Comentarii