Bulimia sufletească
Bulimia este o tulburare psihică care duce la epuizare toate sistemele organismului. Aceasta semnifică „înghiţirea” propriilor experienţe şi este cauzată de anxietatea propriei dispariţii (sau frica de moarte). Orice persoană însă trebuie neapărat să trăiască această anxietate, care este o consecinţă a căderii, rezultatul separării noastre de Dumnezeu. Dar pentru a face faţă acestei anxietăţi, noi nu cerem ajutorul lui Dumnezeu, ci căutăm ajutor benefic doar pentru minte. Anxietatea va fi potolită cu ceea ce este mai accesibil, ca experienţă: cineva va hoinări prin toată lumea în căutarea de noi trăiri şi experienţe, altcineva îşi va hrăni sufletul cu filme şi seriale. Alţii “înghit” succesiv cărţi, neacordându-şi timp pentru a le “digera”, trecând imediat la următoarea, alţii preferă să schimbe partenerii, companiile, garderoba, doar pentru a-şi potoli “foamea” pentru un timp. Nu noi mâncăm, ci pe noi ne mănâncă „foamea” noastră.
Anxietatea, frica de moarte, de pierdere a sensului – toate pot fi depăşite doar atunci când ele ating un nivel după care nu poţi decât să accepţi un singur răspuns: că Dumnezeu există.

in fata televizorului
Generaţia nemuritorilor
În copilăria mea am vizionat filme care merită văzute măcar o dată, de oricine. Unul dintre ele este Albul Bim, Urechea Neagră (film rusesc deosebit, mai ales pentru iubitorii de animale). Câinii şi caii sunt întotdeauna mai umani decât oamenii, în filme. Acest lucru se explică prin faptul că animalele îndură suferinţa nedreaptă şi o suportă fără să cârtească, încrezându-se în om. Acest tip de experienţe diminuează nivelul de anxietate inconştientă, în faţa căreia, înainte de moarte şi suferinţă, suntem cu toţii neajutoraţi şi lipsiţi de putere. În general, pentru copil aceasta este una dintre primele oportunităţi de a atinge subiectul morţii. Mulţi consideră că aceste filme provoacă răni în sufletul copilului, determinându-l să se gândească nu la ceea ce este frumos, ci la tristeţe şi la durere. Însă ideea că omul poate trăi fără necazuri şi fără dureri este doar o înşelare, în care omul poate trăi chiar până la întâlnirea cu moartea.
Generaţia tânără îşi potoleşte frica firească de moarte prin intermediul jocurilor sau agresivităţii faţă de animale sau faţă de oameni. Adulţii îşi consumă agresivitatea prin dependenţa de calculator, de jocuri pline de personaje demonice, cu infinite reîncarnări, şi care sădesc în suflet ideea că moartea există, dar nu pentru mine.
Nu ştiu în ce măsură putem protesta împotriva jocurilor video, însă trebuie să oferim adolescenţilor ceea ce îi poate ajuta să se descurce cu fricile şi cu nesiguranţa lor, pe care singuri nu şi le pot explica, nu le pot înţelege. Există o vârstă la care suntem atraşi de groază şi de moarte. Astfel ajungem să o cunoaştem, să-i înţelegem natura. Dacă însă acesta este un subiect înfricoşător şi interzis, copilul va căuta singur nişte răspunsuri, şi nu ar trebui pedepsit pentru aceasta. Este un moment în care ne putem analiza propria concepţie cu privire la viaţă şi la moarte. Doar învăţând să moară, omul poate învăţa să trăiască.
Respectul faţă de sine
Respectul faţă de sine este reprezentat de felul în care persoana îşi auto-evaluează importanţa propriilor activităţi în societate, se preţuieşte pe sine şi propriile calităţi şi sentimente, punctele slabe şi punctele forte. În prezent, stima de sine se construieşte în mare parte datorită anumitor funcţii speciale ale reţelelor de socializare. Îţi place? Fă click pe “Like”! Din păcate, încă nu există şi opţiunea “nu-mi place”. Postând o fotografie sau scriind o idee pe blog, utilizatorul colectează astfel aprecieri. Sunt evaluate nu acţiunile şi calitatea, ci fotografiile şi citatele celebre.
Întorcându-se în lumea reală, omul deseori se simte pierdut, lipsit de apreciere, deoarece între pagina reţelei de socializare şi realitate sunt diferenţe foarte mari. În aceste condiţii, este mai sigur să-ţi faci prieteni sau să începi relaţii în faţa monitorului şi cu mâna pe mouse.
Nivelul optim al stimei de sine este reprezentat de cea mai adecvată atitudine faţă de sine. Aceasta însă nu se poate contura fără capacitatea de auto-analiză şi auto-critică. Omul se naşte în acţiune, spune filosoful. Doar înţelegerea corectă a problemei ar determina renunţarea la utilizarea pasivă a internetului şi trecerea la acţiune. Realitatea este, într-adevăr, nesigură, dar numai acolo este viaţa reală.

lipsaconcentrare
Optimism sau pozitivism?
Pozitivismul (sau gândirea pozitivă), promovată astăzi peste tot, este pe de-o parte, similară cu optimismul: să nu te concentrezi pe ceea ce este rău, ci doar pe ceea ce este plăcut şi aducător de bucurie. Sarcina psihoterapiei pozitive este să deprindă persoana să gândească pozitiv, eficient, să nu se gândească la neajunsurile sale, la vicii şi la patimi, ci să vadă în sine şi în ceilalţi doar binele. Importantă este maximizarea eficienţei: în carieră, în viaţa socială şi în alte aspecte. Într-un astfel de sistem de apreciere, nu este necesară lupta cu tine însuţi. Nu este nevoie de Mântuitorul Hristos – căci nu are de la ce să te salveze. Obiectivul vieţii spirituale îşi pierde actualitatea, spiritualitatea este înlocuită de crearea raiului aici, pe pământ, cu propriile puteri, cu credinţa în autoeficienţă. Omul modern, dezvoltându-şi tot ce are mai bun în sine, devine puternic, sigur pe sine, iar fericirea sa devine un merit propriu. Dar despre neimportantele neputinţe… ceilalţi trebuie să se împace cu ele, să le accepte, căci acestea fac parte din personalitate şi unicitate. Pentru Dumnezeu cel Adevărat nu mai ai loc, atunci când te consideri propriul tău dumnezeu.
Bucuraţi-vă pururea, este îndemnul pe care ni l-a lăsat Omul care nu a fost îngăduitor faţă de sine şi faţă de neputinţele sale. Este important să alegem învăţători adevăraţi. Doar există şi optimişti printre ei, care cred în faptul că omul aşteaptă de la Dumnezeu doar ceea ce este mai bun – însă pentru sufletul său nemuritor.
“Sunt un animal, vezi tu, sunt un animal. Eu nu am cuvinte, nu m-au învăţat cuvintele, eu nu pot să gândesc, ticăloşii aceştia nu mi-au permis să învăţ să gândesc, dar uită-te în sufletul meu, eu ştiu că acolo este tot ceea de ce ai nevoie. Ar trebui să fie. Sufletul nu mi l-am vândut niciodată, nimănui. Este tot ce mai e uman în mine.”
Cu aceste cuvinte dintr-un roman ştiinţifico-fantastic aş vrea să închei aceste gânduri, dorindu-mi ca noi toţi, în aceste vremuri ale supertehnologiei, să rămânem stăpânii vii ai sufletelor noastre nemuritoare.
Material tradus şi adaptat de pe site-ul http://otrok-ua.ru/main.html

tradus si adaptat Ana Rîciu
Masterand Terapii de Cuplu şi de Familie
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi
Stagiar in cadrul Willing cabinet de psihoterapie

Comentarii