Revenim invariabil la responsabilitatea parintilor si la excesiva asumare a acesteia. „”Pentru copilul meu as face orice!”” Spiritul de sacrificiu este puternic valorizat in societatea noastra dar trebuie sa ne obisnuim cu moderatia. Nu ii vom putea incalta vesnic pe fiii nostri. Mai mult, este bine sa ii invatam cum sa isi lege singuri sireturile. Nu le vom putea ordona mereu cu ce sa se imbrace. Ei insisi vor alege hainutele in functie de vremea de afara, de dispozitia din ziua respectiva si de preferintele pentru o anumita culoare sau textura. Vom reusi in acest mod sa cultivam independenta si spititul de initiativa. „”Nu este bine sa ii dai unui om un peste in fiecare zi. Mai bine l-ai invata cum sa pescuiasca!”” (proverb chinezesc).

Multe mame cad in aceasta capcana a dominarii si deservirii totale a copilului lor. Ele spun ca o fac din dragoste si devotament, pentru ca sunt niste mame excelente si pentru ca cel mai important lucru din viata lor este copilul. In realitate transformam copilul in cea mai mare (de fapt singura) realizare a noastra. Nu am reusit sa facem cariera? Nu-i nimic, ne autodefinim drept mame perfecte. Nu reusim sa ne facem indeajuns de iubite si de apreciate de catre sotii nostri? Nici o problema. Copilul ne va iubi si va avea mereu nevoie de noi. Avem noi grija ca lucrurile sa se intample intocmai astfel. Ii vom face mancare, ii rezolvam temele, il imbracam si il ducem la scoala.

Este minunat sa ai un copil iar sentimentul de iubire fata de acesta este unul cu adevarat nobil. Patologicul intervine in momentul in care uitam ca fiinta cea noua s-a desprins de trupul nostru si ca are nevoie de un spatiu al sau, de o intimitate buna si de libera initiativa.

Rezultatul unei relatii sufocante cu parintii? Un copil inert, fara vise, fara dorinte si idei. Un individ care va avea nevoie mereu de sprijin si de cineva care sa ii arate calea.

Solutia? Ganditi-va ce alte roluri mai aveti sau va mai puteti asuma in afara de rolul de mama. Intelegeti ca fiul dumneavoastra se va maturiza si va trebui sa plece. (De obicei mamele de baieti risca sa devina hiperprotective). Ce veti face atunci? Cine sunteti dumneavoastra cu adevarat? Ce va place sa faceti? Ce va place sa cititi? Care este relatia dumneavoastra cu tatal copilului? Planificati-va viata in asa fel incat copilasul sa nu fie obligat sa va stea alaturi pana la adanci batraneti. Nici sotia lui, nici copiii.

Daca stam sa ne gandim mai bine la etapele vietii, intelegem ca un parinte isi pregateste fiii pentru „nivelul urmator”: maturizarea. Un individ matur este unul responsabil, cu initiativa si capabil sa rezolve singur problemele. Acesta este principalul obiectiv al educatiei. Crestem copii pentru ca acestia sa devina proprii lor sustinatori iar nu pentru a ne fi sprijin la batranete!!!

Autor: psiholog Iasi Ana-Aurelia Baianu

Comentarii