Să privim pe stradă, în jurul nostru, să privim atenţi panourile publicitare. Să citim ziarele, revistele, şi să privim cu atenţie paginile cu reclame. Să ne uităm la televizor şi să fim atenţi la spoturile publicitare. Ce au toate acestea în comun, ce vedem cel mai des?
Ultimele decenii au fost marcate de o schimbare a paradigmei în ceea ce priveşte tema sexualităţii. Hipervalorizarea şi exploatarea comercială a valorilor sexuale în întregul spectru al spaţiului public, care se întind de la simpla reclamă până la pornografie, constituie caracteristica predominantă a tipului de cultură publică promovată în zilele noastre.

vedere

Astăzi, pe panourile publicitare din staţii, unde oamenii civilizaţi aşteaptă autobuzul, sunt expuse fotografii cu femei seminud care prezintă lenjerie. De asemenea, nuditatea şi mesajele sexuale subliminale sunt folosite în reclamele televizate pentru produse bancare, pentru electrocasnice sau pentru lactate, spre exemplu. În această cursă a pervertirii calităţilor sfinte ale trupului într-un câmp public de luptă se înscriu şi publicaţiile familiale, ziarele sau revistele, în cadrul cărora imaginea a încetat să mai servească scopului iniţial.
Christos Vakalopoulos spune: “Scopul reclamei este distrugerea sensurilor… Prin reclamă se insinuează o lume fără absolut nici un sens, care se învârte doar în jurul propriei nebunii. Această lume exclude durerea, tristeţea, dragostea, ruşinea, simplitatea… Lumea devine de neînţeles, un compus spasmodic din plăceri ce se înşiruie fără sens, fără scop, născând un gol ce se măreşte neîncetat. Slujitorul acestui gol este reclama.” Nu întâmplător această decădere spirituală se află strâns legată de vedere. Vederea este simţul principal al nostru, prin care culegem cele mai multe informaţii despre lumea ce ne înconjoară. Mă întreb, ce “învaţă” adolescenţii şi adolescentele, copiii şi copilele, despre ceea ce văd fiind promovat ca „valoare” sau ca „frumos”?

vaz
Freud caracteriza pruncul ca fiind un mic pervers, în sensul că întreaga sa lume se găseşte între diversele pofte sau nevoi care cer a fi satisfăcute. Deci ceea ce în cazul pruncului este un stadiu necesar dezvoltării, în cazul adultului, prioritatea plăcerii, organizarea vieţii psihice în jurul desfătării implică o cădere. Pervertirea a încetat să caracterizeze indivizii izolaţi deviaţi şi a devenit o diagnoză asupra culturii. Dacă secolul al XIX-lea poate fi caracterizat ca secolul omului nevrotic, a doua jumătate a secolului al XX-lea este caracterizată ca fiind perioada omului pervers, însufleţit de agresivitatea tehnologiei pe care i-o oferă acest veac.
Dacă ar fi să ne oprim atenţia şi asupra cuvintelor legate de satisfacţie şi plăcere din mesajele publicitare, am fi uluiţi de faptul că reclama nu vinde lucruri folositoare, ci plăcerile din jurul lucrurilor. Obsesia sexuală contemporană este un produs industrial, elaborat în mod intenţionat şi premeditat. Reclama nu urmăreşte satisfacerea unei nevoi, precum susţin reprezentanţii lor, ci crearea unei nevoi noi. Dacă narcoticele creează dependenţă şi luptăm împotriva acestora, iată-ne astăzi în faţa unei noi realităţi: imaginea funcţionează exact ca narcoticele, creând dependenţă. Psihiatrul grec Vasilios Thermos spunea că nici pentru protejarea mediului nu trebuie făcuţi paşi atât de rapizi şi de consistenţi precum este nevoie în cazul relaţiilor societăţilor de tip apusean cu plăcerea.

filosofia
Fenomenul este cu atât mai grav cu cât căderea în obsesia sexuală, cu treapta de pervertire la care ajunge astăzi, are drept consecinţă incapacitatea omului de a iubi. Cel mai controversat psihanalist după Freud, pe numele său, Jacques Lacan, scria: “pofta de perversiune se bazează pe calitatea de obiect neînsufleţit a cuiva.” Tehnologia orientată pe imagine ne oferă falsa impresie că deţinem controlul asupra obiectului atrăgător, adică asupra persoanei. Iată de unde neputinţa noastră de a distinge bucuria de plăcere. Bucuria nu înseamnă a cumpăra, ea apare în relaţiile noastre cu persoanele adevărate, care ne cheamă la un itinerar al dragostei alături de ele.
Însă poate problema nu constă atât în promovarea obsesiei sexuale, cât în consimţirea tacită a corpului social, care o acceptă. Noi, ce facem în acest sens?

Bibliografie: Despre problemele vieţii creştine contemporane – Vasilios Thermos

AnnaRiautor Ana Rîciu
Masterand Terapii de Cuplu şi Familie
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi
Stagiar in cadrul Willing cabinet de psihoterapie

Comentarii