Cand vremea a incetat sa mai fie mofturoasa si a hotarat ca florile trebuie sa coloreze strazile m-am gandit sa fac ceva pentru mine.deja faceam prea multe pentru ceea ce altii numesc societate iar eu „ceilalti”. Asa se face ca mi-am pus toate bratarile pe care le stransesem in anii mei de glorie amoroasa si am aruncat pe umerii batuciti de grijile altora o rochie aproape putrezita dar de care nu ma pot desprinde de la paisprezece ani. Cum face orice femeie care se apuca sa renasca am aruncat o privire atenta in oglinda si ea prafuita si nefolosita de luni de zile. Atunci am inteles ca blugii mi-au fost intr-adevar prieteni fideli.au tinut ascuns atata timp faptul ca imbatraneam.cu repeziciune.parca fugea carnea la vale, pielea isi pierduse netezimea si stralucirea.era aspra si trista,ca si mine….imbracata ca o cocota de moda veche mi-am ridicat fruntea si intorcandu-ma pe o parte imi priveam fundul….lasat.mare.de matusa.nici tocurile nu ma mai puteau ajuta.paream o tanti venita sa isi cumpere paturi din oras.si ce mai oras!!! A fost momentul in care am vrut sa fug de mine dar am inteles repede ca orice poti, numai asta nu: sa te desparti de tine insati. Dar strazile frematau si imi doream sa cobor la ele. Imi pusesem in gand sa cumpar o oglinda noua.cea veche se inraise, ca orice muiere batrana si singura. Sinceritatea ei durea si nu imi servea la nimic. Cand elanul era mai mare a aparut si ea ca sa imi spuna tocmai ce nu aveam nevoie sa aud. Trecutul era departe, viitorul la fel.era clar.imi trebuia o oglinda noua si mai mica.mult mai mica.lucrurile mari se strica mai repede.si scapi mai greu de ele.ca si iubirile.daca sunt mici le arunci intr-un colt murdar.si gata. Una mare trebuie sparta si tot risti sa gasesti cioburi printre degete sau printre carti.mai bine imi iau o oglinda mica, de buzunar.care sa nu vada tot.dintr-odata.nu e serioasa povestea aceasta cu intregul eu.eu sunt din bucatele mici mici foarte mici.neinsemnate poate.dar printre ele aveam sa caut picaturi care sa imi arate de ce merita sa traiesc si de ce sa ies printre oameni.cum ai putut sa imi faci asta? Pana si eu stiu ca e ceva cu mine.ceva care ma face sa merg mai departe.tu cum de nu poti sa vezi si sa imi gasesti acel ceva? Oglinda de cristal increstata cu flori de argint va lua drumul resturilor din viata mea. Care o fi ala…

images (10)

     Cu inima asezata cu minutiozitate intr-o batista de hartie numai buna sa absoarba emotiile inutile am incuiat usa casei mele sau a cui o fi fost pe vremea aceea….caci niciodata nu am stiut care e casa mea. Umerii grei ma loveau iar eu uitasem sa merg cu pas saltat si privirea o luase razna cautand oglinzi mici. Erau peste tot de parca se deschisese festivalul cristalurilor sau era sarbatoarea emotiilor de vara?

   Alergand incercam sa ma oglindesc in cioburile care treceau pe langa mine.unele erau opace.altele imi clipeau. Erau si bucati colorate care nu puteau spune nimic despre mine.vorbeau despre nuantele lor spalacite incercand sa se vanda.si prostii cumparau. Cu cat mai vopsit era fundalul cu atat mai mult ma indeparta.cautam ceva limpede dar ma cuprindea disperarea pe masura ce intelegeam ca sansele imi sunt pierdute.aveam sa traiesc mintita si de amaratele de oglinzi? Verzi precum iarba pascuta de cai si de vaci.albastre ca o apa frumoasa si periculoasa ce avea sa te inece.neagra cum e noaptea care te lasa singura.nici una nu imi placea.le dadeau la set.nu se facea sa iei numai una.cica aducea ghinion. Alt ghinion? Mai mare decat acela de a ma fi ratat complet? Si de a ramane fara oglinzi in casa? De parca i-ar pasa cuiva.

     Frumoasssssaaa!!!!! Am invatat sa prind soarele de o aripa si sa il asez in parul tau transparent.vocile in cor strigau mai mincinoase ca niciodata.era cantecul sticlelor aruncate pe dalele strazilor.prefacute strazi.si sticle false.

     Azi ies pe alei sa imi caut maretia.nu pretindeti ca aveti dreptate,ca va pare rau.nu poti sa ma omori si dupa aceea sa zici ca da, vrei sa imi vorbesti si sa ma oglindesti. Astfel sopteam printre dintii inclestati catre kitchurile intinse pe tarabe.nici gratis nu le-as fi vrut.m-am oprit lovindu-ma de un zid rece.si atunci m-am intrebat ce caut.stiu? sau poate stii tu.sau voi.sau ele… astazi nu am chef sa ma gandesc la cum merg.vreau doar sa merg.astazi vreau sa ma iubesc.sa imi iau viata.ca sa pot da viata.nu vreau sa ma trezesc pentru a ma intreba ce caut sub pielea aceasta.si atunci m-am preschimbat in doua oglinzi asezandu-ma pe o bordura.azi nu aveam chef sa urc la lume.am adus lumea la mine.sa se oglindeasca in mine.am asteptat uitand ca nu mi-am pus pret.poate e mai bine asa.adevarul nu are pret.adevarul era in mine.adevarul pentru altii.poate ca asa speram sa gasesc oglinzile care sa ma ridice din praful strazii.am stat asa zile intregi.cat avea sa dureze festivalul acesta de prost gust? Nimeni nu stia.si nimeni nu cumpara oglinzile mele. Lasa-ma sa stau cat ma vor tine puterile.lasa viata mea  sa ma invete cum sa strig.auzeam in jur vocile sticloaselor urland despre calitatile oglindirii lor. Am tacut.si am ascultat.si tot nu am invatat.nimic.doar sa astept.atat stiam.si am stat.ma topeam in soare si straluceam.astfel am inteles ca ma netezeam pe zi ce trece si ma prafuiam.pana cand am vazut doua sclipiri deasupra mea.si printre picioarele tale m-am strecurat ca sa vad mai bine ce ma orbise.erau doua.da….tot doua.caci se dadeau la set.oglinzi.vechi.sau invechite.nu stiam pe atunci.am soptit sa le apropii.au zis ca nu, ca le e frica sa nu sufere.fotofobie de cristal.au si obiectele boala asta.si multe alte boli psihice.am sa te astept.pana apune soarele.si gandindu-ma am aflat ca si luna are raze.la fel si stelele. Mai bine am sa invat oglinzile sa nu se mai teama de lumina.e mai usor decat sa ma intorc la oglinda mare de acasa.aici e bine.lor le este teama iar mie cald.prefer caldura fricii.mi-era frica de mine.de imaginea mea.lumina ricosa din oglinzile mele in ale sale si inapoi. am prins putere sa strig ca nu mai pot sa traiesc murind.murind mintita de saruturi.caci se vad pe ei in  mine si le place ceea ce vad.si tot pe ei se mangaie.nisipul si apa nu se mai leaga.se varsa apa lasand particulele intr-o gramada de melancolie.si nu mai asteptau decat vantul sa le spulbere.pacatul tineretii.care tinerete? Care pacat? Care melancolie?

images (11)

     Ma doare mai mult orbirea decat lumina ta.ma chinuie dorinta de a cumpara oglinzile acelea doua care imi dau libertate.suntem in contratimp.eu vreau adevar.ce toanta visand sa scap.balciul nu avea sa se termine niciodata.ori cumpar ori vand.cum sa le faci pe amandoua.dar vroiam cristalele.sa le asez deasupra patului pe seara.si sa vad ca singuratatea este o statie peste noapte.ca asa voi crede ca suntem trei.nu una.am sa cumpar oglinzile cand voi fi iarasi eu.si cand voi pleca din statia aceasta.in zori.cand nu vom mai fi in contratimp.

     Gandind astfel m-am rostogolit spre casa la oglinda mea cu care traisem pe acelasi perete….ani

Inspirat din framantarile de zi cu zi ale R.P.

autor Ana-Aurelia Băianu

Comentarii