Astăzi medicii sau psihoterapeuţii întâmpină frecvent din partea bolnavilor, respectiv a clienţilor, întrebarea: “Ce este viaţa?”,“Ce este durerea?” Astăzi, din ce în ce mai mult, psihoterapeutul ajunge mai des în legatură cu problemele umane existenţiale. Astăzi, psihoterapeutul întâlneşte de multe ori în cabinet problema lipsei de sens a vieţii, care se manifestă sub forma unui vid existenţial. O abordare care se diferenţiază de alte şcoli psihologice şi care abordează în mod deosebit această problematică este logoterapia.

victor-frankl
Creatorul şi exponentul logoterapiei este Victor Frankl, care s-a născut în 1905, a studiat medicina şi filosofia la Universitatea din Viena, unde a obţinut şi diploma de doctorat. Printre titlurile pe care le-a deţinut de-a lungul carierei sale se regăseşte şi cel de profesor de neurologie şi psihologie la Şcoala de Medicină a Universităţii din Viena, precum şi cel de preşedinte al Societăţii Medicale Austriece de Psihoterapie.Victor Frankl nu este un savant teoretic întrucât el a avut rarul şi tragicul privilegiu de a dezvolta şi aplica puncte centrale ale teoriei sale în lagărul de concentrare de la Auschwitz şi cel de la Dachau, unde a fost deţinut trei ani, şi a fost unul dintre puţinii care au scăpat de la moarte. Cartea sa, “Căutând sensul vieţii şi al libertăţii”, a fost considerată în America cea mai bună carte a anului 1961-1962.

Helpless Souls: Auschwitz I & Auschwitz II - Birkenau
Logoterapia instituie introducerea filosofiei existenţialiste în psihologie. Victor Frankl a lămurit că termenul “logos” provine din limba greacă şi înseamnă sens sau scop, de aceea şi logoterapia dă importanţă sensului existenţei umane precum şi căutării de către om a unui astfel de sens. Atunci când vorbim despre logoterapie, nu trebuie să se înţeleagă dislexie, adică terapia diferitelor anomalii în formularea cuvântului, ci altceva, mult mai profund. Logoterapia urmăreşte să-l scoată pe om din hotarele înguste ale instinctelor şi ale dorinţei. Victor Frankl a observat că omul contemporan suferă în principal de probleme existenţiale. Logoterapia este acea psihoterapie care are caracterul de a da omului un sens al vieţii,sens care este pentru fiecare individ diferit, sens care nu se epuizează în limitele alcătuirii sale biologice.
Conform logoterapiei, putem descoperi un sens în viaţă în trei moduri: prin crearea unui lucru sau prin realizarea unei munci, printr-o întâlnire cu altă persoană, adică prin iubire şi prin atitudinea pe care o avem în faţa suferinţei inevitabile. Aşadar, în viaţă, toate energiile trebuie canalizate spre împlinirea sensului, fapt care are darul de a-l scoate pe client din “vidul existenţial”, boală specifică lumii moderne, în care predomină starea de gol, de neputinţăși de lipsă de motivaţie. Din acest punct de vedere logoterapia îşi propune să-l proiecteze pe individ oarecum în viitor astfel încât prin preocuparea de sensul propriei vieţi el să scape de cercurile vicioase ale nevrozelor care-l închid pe bolnav într-o autocentrare egotică. Aceasta are de asemenea în vedere găsirea unui sens în diferite situaţii sau evenimente imprevizibile ale vieţii, dar mai cu seamă în suferinţă. Tocmai pentru că suferinţa încetează a mai fi suferinţă în momentul în care omul îi descoperă un sens, cum ar fi de pildă sensul purificării sau al sacrificiului.
Însuşi Victor Frankl, împreună cu adepţii abordării sale, consideră că logoterapia reprezintă a treia şcoală psihoterapeutică din Viena. Prima este şcoala psihanalitică a lui Freud iar a doua este şcoala psihologiei individuale a lui Adler. Psihanaliza freudiană vorbeşte despre “voinţa de plăcere”, psihologia adleriană face referire la “voinţa de putere”, iar logoterapia lui Frankl vorbeşte despre “voinţa pentru sens”. Şcoala lui Freud poate fi caracterizată prin termenul “autoexpresie” sau satisfacerea nevoilor, şcoala lui Adler – prin “autorealizare”, adică realizarea nevoilor fiecărui om, iar logoterapia lui Frankl prin “autodepăşire”, termen care sugerează faptul că omul trebuie să se depăşească pe sine, având un sens concret al vieţii care nu se epuizează în hotarele existenţei sale. După cum subliniază Frankl, punctele de vedere potrivit cărora comportamentul omului este reglat existenţial de “voinţa de plăcere” şi “voinţa de putere”, deci de satisfacerea instinctelor şi de realizarea posibilităţilor individuale, sunt depăşite astăzi şi nu pot explica plenitudinea existenţei umane. Este nevoie să completăm psihologia adâncurilor cu o psihologie a înălţimilor.

viata
Triada tragică, cum o numeşte Frankl, care se leagă de existenţa umană (vinovăţia, suferinţa şi moartea), este un lucru cert de care omul nu poate fugi, ci trebuie să-l accepte. Totodată este şi un concept fundamental pentru logoterapie, care se referă la cele trei mari evenimente existenţiale pe care omul trebuie să le abordeze în viaţa sa: suferinţă, moarte şi vinovăţie. Încercarea de a fi acoperite aceste evenimente existenţiale constituie o nevroză a epocii noastre. Definind vinovăţia, el spune că aceasta este o responsabilitate fără libertate, după cum samavolnicia este o libertate fără responsabilitate. De asemenea, leagă foarte intim vinovăţia de suferinţă, din moment ce atunci când cineva stă în faţa suferinţei fără libertate, apare vinovăţia. Un alt eveniment existenţial inclus în triada tragică este suferinţa, una din temele majore ale lui Frankl. El susţine că omul nu trebuie să lupte să analizeze şi nici să fugă de suferinţă, ci trebuie să fie dispus s-o suporte în viaţa lui, desigur, cu premisa că aceasta are un anume sens. Când omul nu poate schimba evenimentele vieţii lui sau anumite stări tragice, atunci trebuie să-şi asume responsabilitatea suferinţei sale şi s-o accepte. Modul prin care îşi va accepta suferinţa este şi acela care va da sens vieţii. Cea mai mare reuşită a omului în viaţa sa este să găsească modul corect în care să îşi accepte suferinţa. Frankl susţine că libertatea umană nu constă în eliberarea omului de evenimentele dificile şi tragice, ci în starea liberă în faţa greutăţilor. Omul este pregătit şi dispus să-şi asume orice suferinţă, imediat ce ar putea găsi un sens în ea. Să ne gândim doar la cea mai mare problemă a societăţii contemporane,la faptul că oamenii caută febril mulţumirea, desfătarea şi fuga de suferinţă!

paradoxul
În cadrul triadei tragice este cuprinsă şi moartea, o problemă existenţială care l-a preocupat întotdeauna pe om. Una din axiomele de bază ale logoterapiei este caracterul trecător al omului pe pământ. Omul trebuie să se împace cu acest eveniment, pentru că tocmai acesta îi va da sens vieţii. Când omul găseşte sens în moarte, atunci ştie să şi moară, salvând demnitatea existenţei umane. Găsim sensul profund al morţii în spiritualitatea ortodoxă. Starea omului în faţa acestor evenimente existenţiale arată maturitatea spirituală.
O problemă pe care Victor Frankl a trebuit s-o abordeze în situaţiile crunte din lagăre a fost cea a sinuciderilor. Deţinuţii, aflându-se în aşteptarea morţii, erau condamnaţi din punct de vedere sufletesc şi trupesc, de aceea nu mai puteau suporta viaţa, stare care la rândul ei avea tendinţa spre moarte. Atunci principiul plăcerii al lui Freud nu a putut ajuta cu nimic şi nici dorinţa de putere în ideea luptei pentru superioritate, ci doar inspiraţia de a găsi un mesaj pentru viaţă. Dezamăgirea deţinuţilor datorată faptului că nu mai aşteptau nimic de la viaţă, trebuia înlocuită cu faptul că aceeaşi viaţă aştepta de la ei foarte multe. Aşadar, Frankl a încercat să orienteze gândirea lor spre o idee existenţială foarte concretă: dacă în viaţa lor existau unele persoane care îi iubeau şi îi aşteptau? Prin urmare, chiar dacă acel om concret nu mai aştepta nimic de la viaţă, viaţa îi pregătea ceva.
Un exemplu îl constituie situaţia trăită chiar de Frankl. Într-un anume moment în care îşi aştepta moartea şi după ce îl consolase pe confratele său, acesta îşi redacta într-un fel anume testamentul. I-a spus lui Otto: “Ascultă, Otto, dacă nu mă voi întoarce acasă la mine şi la soţie şi dacă tu o vei revedea, fii atent să-i spui că am vorbit despre ea în fiecare zi şi în fiecare ceas. Să nu uiţi! Al doilea, că nu am iubit pe nimeni altcineva mai mult decât pe ea. Al treilea, că oricât de puţin ar fi fost timpul cât am fost căsătoriţi, această fericire compensează orice, chiar şi toate câte le suport aici.”

inchisoare
Cele trei premise de bază ale logoterapiei sunt “libertatea voinţei”, “voinţa de sens” şi “sensul vieţii”. În legătură cu prima, Victor Frankl afirmă că omul, în ciuda diferitelor greutăţi interioare şi exterioare, este liber să-şi aleagă modul de viaţă, aşadar nu este autodeterminat de anumite împrejurări în care se găseşte. A doua premisă, “voinţa de sens”, este pusă în legătură cu o nevoie existenţială a omului. În urma unui sondaj de opinie realizat în Franţa, s-a constatat că 89% dintre oamenii care au fost chestionaţi au răspuns că omul are nevoie de “ceva” graţie căruia să trăiască. De asemenea, 61% au răspuns că există ceva în viaţa lor pentru care sunt gata să moară. A treia premisă de bază a logoterapiei, “sensul vieţii”, este o provocare pentru om. Sensul nu trebuie să fie în funcţie de evenimentele vieţii şi de condiţiile sociale, nici să se epuizeze în nevoile biologice şi psihologice, ci să fie dincolo de existenţa omului şi să-l conducă. Iar modurile prin care omul dobândeşte un sens în viaţa lui sunt prezentate de Frankl astfel: sensul vine, în primul rând, prin ceea ce oferă cineva în viaţă prin lucrarea lui creatoare, în al doilea rând, prin ceea ce ia din lume ca valori experimentale şi al treilea, prin poziţia pe care o ia în diferite probleme şi evenimente tragice, cum sunt bolile incurabile, spre exemplu. Nu logoterapeutul îi dă omului sens, ci încearcă să-l ajute să găsească el însuşi sensul său în viaţă.
Logoterapeutul nu seamănă cu pictorul, care prezintă tabloul altui om, ci cu doctorul de ochi, care încearcă să vindece ochiul, pentru ca astfel, omul să poată vedea singur.

Bibliografie: “Psihologia existenţialistă şi psihoterapia ortodoxă”- Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos

AnnaRi     autor Ana Riciu
Masterand Terapii de Cuplu şi Familie
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi
Stagiar in cadrul Willing cabinet de psihoterapie

Comentarii