Despre umilinta pe care o simte un copil atunci cand ii facem un repros sau o observatie

Prin calitatea noastra de adulti, de parinti, de bunici sau de bone suntem inainte de toate EDUCATORI. Iata de ce avem mereu tendinta de a le explica celor mici fenomenele din natura sau cuvintele din dictionar. In acelasi context minunat si interesant al educatiei ne aflam deseori in situatia in care trebuie sa corectam comportamentele gresite pe care copiii le manifesta in relatia cu mediul fizic sau social.

images (1)

Spre exemplu, un copil care se afla impreuna cu mama sa in sala de asteptare a medicului de familie incepe sa cante si sa vorbeasca din ce in ce mai tare. Mama, rusinata si nervoasa, ii spune sa taca. La un astfel de ordin orice copil normal va riposta radicand tonul vocii sale si mai mult. Parintele va strange mana celui mic, va incerca sa il forteze, chiar sa il pedepseasca astfel incat pacientii care asteapta o consultatie sa nu se mai uite la ei atat de curiosi si de deranjati. Amintind de un film pe care l-ati mai vazut candva , aceasta poveste ramane in tipare: mama se supara din ce in ce mai rau si ridica tonul vocii. Ajunge la un moment dat sa strige mai tare decat fiul ei. Toata lumea priveste cu groaza scena din holul policlinicii intrebandu-se cand va incepe femeia sa isi loveasca odrasla.

images (2)

Este evident ca un astfel de demers nu va avea nici un rezultat. Copilul nici nu se va potoli si nici nu va invata ca data viitoare sa pastreze linistea intr-o sala de asteptare. Va invit  sa acordati cateva secunde pretioase analizei fiecarui comportament si context inainte de a recurge la metodele coercitive. Trebuie sa intelegem ce anume il face pe un copil sa cante si  sa vorbeasca tare, sa strige si sa topaie printre picioarele tuturor. Cei mici isi pierd rabdarea repede si nu au capacitatea de a-si focaliza atentia prea mult timp. Asteptarea din gara sau din fata unui cabinet medical este cu adevarat chinuitoare. O prima solutie ar fi mentinerea vie a atentiei copilului nostru prin antrenarea lui in jocuri si activitati interesante. El poate colora sau rasfoi o revista. Putem sa compunem impreuna o poveste. Orice joc va trece prin minte este binevenit atata timp cat nu ii cereti copilului sa taca si sa stea cuminte pe scaun.

images

In ceea ce priveste tonul vocii… dati-i celui mic un exemplu util. Cand el striga, dumneavoastra vorbiti-i in soapta. Este mult mai usor sa il convingeti prin vorbe suave decat sa ii strigati de fata cu toata lumea ca este prost crescut, egoist, obraznic si neintelegator. Se va simti umilit. Reprosurile ii transmit mesaje de genul :”Nu ma iubeste! Mama nu ma mai iubeste!”. Mai mult decat atat, observatiile il ridiculizeaza in fata tuturor si il vor face sa se simta ingrozitor. Comportamentul nedorit se va amplifica si copilasul va sfarsi prin a se conforma descrierii pe care tocmai i-a facut-o parintele sau bona. Dar in nici un caz o replica precum: “Nu mai striga asa! Nu vezi ca ai speriat pe toata lumea?” nu va determina un copil sa se inhibe si sa se autocontroleze. In loc sa il facem de ras in fata tuturor, mai bine i-am sugera ca in camera alaturata doctorii trebuie sa se concentreze asupra pacientilor si au nevoie de liniste sau ca persoanele din holul de asteptare se simt foarte rau si sa il rugam sa le sopteasca o poezie frumoasa sau sa le faca un desen minunat pentru a-i bucura. In felul acesta copilul va avea incredere in sine, in initiativele si actele sale.

Nu ii putem cere unui copil sa nu mai faca nimic! Il putem insa ruga sa faca altceva. 

autor psihoterapeut Ana-Aurelia Băianu

Comentarii