O sămânţă a fost la început. Şi atâta linişte …. a crescut, a crescut şi a început să prindă contur, să îşi facă simţită prezenţa în această lume.

samanta

Apoi a început şi el să simtă – vibraţia unei emoţii pozitive a sufletului „gazdă”, vibraţia unei emoţii negative …. vibraţia unui nou început. Stă în faţa vieţii unui erou sau a unui laş, a unui curajos sau a unui timid, a unui om bun sau a unui om rău? Ce putem spune? Decât că e pe cale să înceapă viaţa unei fiinţe cu o multitudine de posibilităţi, în acel moment.

copac insorit

Mai creşte şi ajunge să vadă în sfârşit persoana împreună cu care a respirat, împreună cu care a simţit, de mână cu care a intrat în această viaţă …. mama. Această lume, mai puţin sigură, mai puţin confortabilă, începe să i se desfăşoare înainte, iar el merge, avansează şi ….. şoc: apar primele frustrări, primele sentimente că e neînţeles, încă din primele luni de viaţă. Chipul şi iubirea mamei însă, îl ajută şi îi redă încrederea de a merge mai departe. Şi începe să descopere din ce în ce mai multe minunăţii ale acestei lumi, de la sentimentul de bucurie la cel de tristeţe, de la reuşită la eşec, de la uimire la obişnuinţă, de la plâns la râs, şi mai târziu, experimentând toate acestea şi multe altele, poate ajunge să cunoască încrederea puternică şi dezamăgirea, apropierea şi despărţirea, prietenia şi trădarea, plăcerea şi suferinţa, iubirea şi ura. Între bine şi rău va fi omul în toată viaţa lui. În lupta vieţii sale însă, îşi va descoperi resursele,  punctele sale forte, care îl vor ajuta să meargă mai departe, dar şi angoasele sale, fricile şi ungherele sufletului său, care îl vor ţine pe loc şi nu îl vor lăsa să continue să mergă pe drumul care i-a fost dat.

furtuna-tornada

Câte poate trăi omul într-o viaţă? Poate simţi copilăria în adevăratul sens al cuvântului, poate simţi căldura unei mame iubitoare şi a unui tată aproape de sufletul său, poate simţi că se joacă liber, fără frica de a nu strica „jocul”, poate să se simtă în siguranţă atunci când are nevoie, poate să fie sigur că şi mâine va simţi toate acestea şi multe alte minunăţii ale acestei lumi, poate iubi. Dar poate simţi şi despărţirea de toate sau poate teama că de mâine nu vor mai fi în viaţa lui. Şi măcar dacă ar fi fost, chiar şi pentru puţin timp ….. Dar poate fi doar iluzia că le-a avut. Şi totuşi, dacă ele chiar au fost acolo şi le-a pierdut, atunci când le va regăsi sau când le va recâştiga din nou, vor fi cu atât mai preţioase….. atunci omul îşi poate descoperi esenţa vieţii sale. Atunci furtuna îl va fi făcut mai puternic, mai înţelept şi, poate, mai iubitor. Atunci va putea înţelege că pentru a merge către viitor, trebuie să păşeşti mai întâi spre trecut. Să te împaci cu tot ce a fost al tău şi să crezi că mâine chiar va răsări soarele, după furtuna vieţii tale.

Poate că tocmai acest lucru face viaţa omului atât de interesantă, atât de provocatoare, atât de …. fără cuvinte.

drum insorit

Din dragoste pentru oameni,

 psiholog Alina Florea

Masterand Terapii de Cuplu si Familie

Faculatatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Universitatea Al.I.Cuza Iasi

Stagiar in cadrul Willing cabinet de psihoterapie

 FOTO

Comentarii