Trauma este un eveniment neobisnuit si necontrolabil; natura evenimentului este dincolo de experienta umana obisnuita. In unele cazuri, evenimentul poate sa nu fie rar, dar cu toate acestea este dincolo de scopul experientei umane. Mai mult, trauma de obicei, este nepredictibila. Mai departe, in efortul de a procesa evenimentul, persoana este schimbata.

poza divort4

Putem considera divortul ca fiind o forma de trauma (necontrolabila, neobisnuita si probabil, persistenta, si care rezulta in schimbarea comportamentala pe termen lung) cu implicatii speciale pentru copii, depinzand de stilul de atasament al fiecaruia – securizant, anxios sau evitant, dar mai ales de varsta pe care o are copilul cand trece prin experienta divortului parintilor sai. Aceste stiluri de atasament au fost presupuse a fi predictive pentru dificultatile de mai tarziu din relatiile interpersonale. Acestea prezinta implicatii in procesul divortului. Intrucat atasamentul este un proces de dezvoltare, aceasta presupune ca persoanele apropiate copilului participa activ la maniera in care copilul dezvolta aceste stiluri.

Statisticile arata ca rata divorţului a crescut în ultimii ani. Unul dintre efectele divorţului este creşterea numarului de copii care cresc în familii monoparentale. Majoritatea cuplurilor divorţate au  cel puţin un copil sub 18 ani.

Pe perioada divortului, cercetarile au dovedit ca mediul devine foarte stresant, chiar poate fi distrugator. In cadrul unei proceduri de divort, cel mai dificil aspect pentru copii (ca si pentru parintii) pentru a depasi este problema in care parintii merg spre mentinerea custodiei. Copiii implicati in litigiul custodiei sunt prinsi la mijloc. Daca partile implicate lucreaza cu adevarat in interesul cel mai bun al copiilor, atunci tutorii legali si consilierul individual legal se afla intr-o pozitie excelenta pentru a furniza indrumare parintilor despre cum sa minimizeze impactul procedurilor. Ackerman (1995) noteaza ca adesea, un copil ce este in conflict (asteptand sa fie cu amandoi parinti, simtind un parinte presandu-l) se adapteaza la proces mai slab. Asadar, parintii pot fi indrumati impotriva stabilirii unui aranjament unde un parinte incearca sa practice necuvenit influenta asupra copiilor cu privire la decizia despre celalalt parinte.

Divortul ca proces

 Una din semnificatiile instructive a gandirii despre divort este sa consideram divortul nu ca un singur eveniment ce influenteaza vietiile oamenilor, ci mai degraba ca un proces. Aceasta conceptualizare a divortului sugereaza ca maniera in care divortul , in cele din urma,  afecteaza copiii implica o confluenta de factori si procese care au loc la inceput/devreme in divort, la fel ca si procesele care intervin dupa divort. Mai mult, aceasta linie de rationamente sugereaza ca multe efecte negative pentru copiii din familiile divortate poate fi din cauza expunerii la experientele traumatice si proceselor care nu au nimic de face cu divortul in sine. Aceastea sunt, copiii ai caror parinti divorteaza asista la interactiuni familiale negative inaintea divortului si, de asemenea, experimenteaza viata de tranzitie si multe relatii incordate dupa divort.

Casatoriile care se termina in divort, de obicei, incep un proces al destramarii, instrainarii, sau separarii emotionale cu ani inainte ca actualul divort legal e obtinut. In decursul casatoriei, unul sau amandoi partenri maritali incep sa simta alienare dinspre celalalt. Conflictele intre ei si cu intensificarea copiilor, devine mult mai frecventa, si adesea merg nerezolvate. Sentimente de amaraciune, neajutorare, si furie escaladeaza cand sotii cantaresc costurile si beneficiile cantinuarii casatoriei versus separarii.

poza divort1

Intrerpretari diverse a consecintelor divortului asupra copiilor sunt de parere ca au un efect negativ asupra copiilor, dar sunt si alte opinii care zic ca in cateva situatii au un efect pozitiv (mai ales, in caz de violenta si abuz).

Etapele divortului sunt:

  • Fanteziile premergatoare divortului

Cand vorbim despre divort, putem spune ca acesta are o stransa legatura cu separarea fizica. Aceasta este o etapa premergatoare divortului sau concomitenta cu acesta. Pe masura ce sotul care se distanteaza, continua sa se indeparteze de relatie, dezechilibrul tot mai mare incepe sa produca tot mai mult stres in cadrul relatiei maritale si in cadrul relatiilor parinte – copil. Sotii incep sa isi imagineze cum ar fi sa traiasca unul fara celalalt, sa evadeze din interiorul familiei sau sa isi satisfaca nevoile emotionale si fizice prin intermediul altor parteneri.

Aceasta este o perioada de timp in care sotii isi dau seama gradual ca divortul devine de neevitat si planifica un curs de actiune catre acea decizie finala. Sotul care se distanteaza incepe sa-si planuiasaca o viata separata si poate incepe sa vorbeasca despre divort intr-o maniera mai deschisa, cu prietenii si membrii familiei. Fiecare dintre soti poate incepe sa construiasca un plan de a economisi bani, pentru a cauta noi locuri de domiciliu sau pentru a cauta noi oportunitati legate de un loc de munca. In cele din urma, alegerea unui mediator de divort sau unui avocat poate demara procesul legal.

Pe masura ce se apropie tot mai mult de decizia de a divorta, dezechilibrul din familia respectiva se poate agrava in continuare. Sotul care nu e pregatit sa se resemneze poate resimti mai multa mainie, furie, o mai mare tristete, o disperare mai intensa. Copiii se pot simti raniti si furiosi. Fiecare membru al familiei poate trece prin perioade atat de neliniste, cat si de depresie. Mai ales pentru ca, e putin probabil ca cei doi soti sa ia de comun acord decizia de a divorta. De obicei, unul il paraseste pe celalalt.

  • Decizia de a divorta

Aceasta reprezinta punctul central, de cotitura, in acest continuum pe care noi il numim procesul de divort. Probabilitatea sotilor de a fi din nou impreuna se diminueaza drastic acum. Sentimentul de finalitate poate fi epuizant pentru sotul parasit, in timp ce el produce o senzatie de usurare celui care pleaca.

poza divort2

Pana in acest punct, ambii parteneri inca mai examinau relatia si se gandeau la modalitati de a o repara. Chiar si sotul care se distanta se putea agata de unele fire ale sperantei. Insa, cea mai notabila schimbare care are loc in acest moment, este pierderea unui sentiment de baza al protectiei dintre soti, pierderea legaturii bazate pe coluziune (Toate relatiile care rezista primilor ani impreuna dezvolta aceasta legatura profunda si de obicei nerostita – daca imi protejezi punctele sensibile, eu le voi proteja pe ale tale; nu-ti voi divulga secretele, daca nici tu nu le vei divulga pe ale mele. Toti sotii cunosc intuitiv cele mai sensibile si mai vulnerabile aspecte ale partenerului lor. Stiu pe ce butoane sa apese daca doresc sa raneasca. Stiu totodata cat de departe sa mearga si cand sa se opreasca atunci cand certurile se intensifica. Acestea sunt limitele legaturii coluzive sau protective). Pastrarea partiala a acestei legaturi dintre soti, reprezinta un ingredient esential pentru continuarea activitatilor parentale in comun.

Insa, prabusirea acestei legaturi protective poate fi observata in mod clar atunci cand parintii ajung la dispute de custodie pentru copiii lor. Deseori, acesta este punctul in care se manifesta cea mai urata parte a procesului de divort. Acum fiecare din soti e pe cont propriu. E posibil ca sa isi doreasca sa isi faca partenerul sa para cat mai rau si mai periculos cu putinta, protejandu-si in acelasi timp propria imagine ca parinte. Unele persoane, in disperare de cauza, fac acuzatii, despre care stiu ca sunt exagerate sau complet false, pentru a castiga procesul sau custodia copiilor. Acesta este un proces neplacut si distructiv, care dauneaza atat parintilor, cat si copiilor.

Cum sa spuna copiilor decizia lor de a divorta

Specialistii recomanda, in primul rand, ca ambii parinti sa fie prezenti la aceasta intalnire cu copiii.  Sa le dea vestea cu calm, intr-o maniera simpla si clara, de genul: „Am incercat tot ce am putut si nu am fost in masura sa ne facem casnicia sa ne mearga suficient de bine pentru a fi impreuna. Astfel incat ne-am decis sa divortam”. In acest moment, este important ca parintii sa ofere copiilor orice informatie au la indemana cu privire la modul de desfasurare a procesului. Cu toate acestea, unii copii reactioneaza foarte intens la aceasta decizie de a divorta, chiar daca parintii au fost separati o vreme inainte de divort. Ca o regula generala, cu cat este accentuata starea de negare acumulata de copil, cu atat mai intensa ar fi reactia sa la anuntarea divortului. Unii copii vor plange necontrolat, altii vor lansa rugaminti si isi vor implora parintii sa se razgandeasca, altii pot deveni foarte furiosi, pot tipa la parinti, spunandu-le ca ii vor ura mereu daca vor duce la capat decizia lor. Toate acestea nu reflecta decat frica acestor copii de necunoscut, nelinistea cu privire la viitor, precum si furia rezultata din neputinta lor de a-i determina pe parinti sa renunte la hotararea luata.

Parintii trebuie sa accepte aceste reactii, sa fie sensibili la sentimentele copiilor lor, sa aprecieze felul in care se simt copiii, sa fie iubitori si sa le permita copiilor sa se exteriorizeze. Adesea, singurul lucru de care copiii au nevoie pentru a trece peste aceasta etapa dificila este reasigurarea ca toti membrii familiei vor fi bine si siguranta faptului ca nu isi vor pierde nici unul dintre parinti.

  • Trairea ambivalentei

Chiar pe masura ce cuplurile ajung atat de departe in cadrul procesului de divort si cred ca au luat o decizie finala de a pune capat relatiei, in timpul procesului de divort, un sentiment uimitor de ambivalenta poate reveni la suprafata. Singuratatea poate cauza adesea ganduri de reconciliere. Aceasta este o etapa a lipsei de curaj, in care sotii se pot intreba daca e bine ca au ales calea divortului.

In plus, nivelurile maniei si ale animozitatii, precum si amenintarile legate de copii si bani, pot crea sotilor senzatia de a fi coplesiti; ei se pot intreba: „Merita cu adevarat sa trec prin toate astea?” Distrugerea legaturii protective dintre soti creaza adesea un sentiment al pierderii si al melancoliei. Apar senzatii confuze, de ambivalenta, iar sotii pot tanji dupa amintiri ale unor vacante linistite de familie. Se poate sa fie chiar nostalgici dupa infruntarile si conflictele ce au existat intre ei cu doar cateva luni inainte.

Insa, de obicei, prin aceasta ambivalenta sotii nu au nevoie decat sa incetineasca procesul de divort. Terapeutii recomanda uneori sotilor sa se intalneasca si sa interactioneze unul cu celalalt, in prezenta terapeutului, pentru a ocoli rolul intrusiv al avocatilor. Scopul este de a-si clarifica motivele lor de ingrijorare si de a proceda intr-o maniera mai obiectiva. A se lasa atrasi din nou in interiorul casniciei din motive de teama, intimidare sau confuzie nu va furniza rezultate productive.

poza divort5

Daca parintii trec prin aceasta stare de indoiala si ambivalenta recurenta, acestia trebuie sa-si protejeze copiii, NU trebuie sa impartaseasca cu ei indoielile si intebarile lor. Acest lucru nu poate face decat sa le intareasca atitudinea de negare a realitatii divortului parintilor lor si sa reaprinda speranta de reconciliere. Cunoasterea de catre copii a indoielilor parintilor, poate de asemenea sa le sporeasca furia impotriva sotului care da dovada de mai putina ambivalenta. Ei il pot percepe pe acesta ca pe cel care vrea sa desparta familia si pe cel mai plin de indoieli ca pe cel care-si doreste unitatea familiei. Acest lucru poate deteriora si mai mult relatia dintre ei si parintele care se distanteaza, lucru care nu le poate aduce decat suferinta acestor copii.

 

 

Bibliografie si recomandări:

„Divortul sanatos”- Craig Everett, Sandra Volgy Everett

„Cand parintii se despart”- Fracoise Dolto

Autor psiholog Alina Florea

stagiar in cadrul Willing cabinet de psihoterapie

Comentarii