Metafore si eseuri

19 01, 2014

Ieri

ana.baianu 2013-12-09T10:03:40+00:00 ianuarie 19th, 2014|Articole, Metafore si eseuri|

Am inceput sa iti spun mai demult o istorie cu printi si zane care alergau unii dupa altii. O poveste in care fiecare print avea sortita sa si fiecare zana isi pieptana cositele in asteptarea unui anume crai. Ma vei uri astazi…caci te-am mintit. Povestile sunt vise si trebuie sa te intorc. Mai bine iti spun despre amorul care ii face pe plutitori sa vasleasca printre stanci si valuri uriase, despre gandul acela puternic care ne ridica spre cautare. Simtirea aceea te face sa iti dai viata unui trecator desi ai invatat ca asa ceva nu [...]

12 01, 2014

Muzică de negri

ana.baianu 2013-12-06T20:14:57+00:00 ianuarie 12th, 2014|Articole, Metafore si eseuri|

Batai de tobe. Ritmate si vesele. Asurzitoare si tribale. Ii miscau mai intai umerii si ii faceau fruntea sa se aplece cand la stanga, cand la dreapta. Barbia urma onduleurile si intregea zambetul fericit. Pleoapele i se inchideau pastrand amintirea bratelor puternice care loveau instrumentele de piele colorata si pe alocuri roasa de excesul barbatilor. Se vedea dezbracata intre flacari nebune care o invatau cum sa isi ridice bratele inspre curentii infometati. Si cu cat se balansa mai lenes cu atat simtea cum o patrundea fiecare sunet si o facea sa tresara. Isi desprinse talpile de pe pamantul neprietenos [...]

5 01, 2014

Oglinzile

ana.baianu 2013-12-06T15:09:15+00:00 ianuarie 5th, 2014|Articole, Metafore si eseuri|

Cand vremea a incetat sa mai fie mofturoasa si a hotarat ca florile trebuie sa coloreze strazile m-am gandit sa fac ceva pentru mine.deja faceam prea multe pentru ceea ce altii numesc societate iar eu „ceilalti”. Asa se face ca mi-am pus toate bratarile pe care le stransesem in anii mei de glorie amoroasa si am aruncat pe umerii batuciti de grijile altora o rochie aproape putrezita dar de care nu ma pot desprinde de la paisprezece ani. Cum face orice femeie care se apuca sa renasca am aruncat o privire atenta in oglinda si ea [...]

29 12, 2013

Pata

ana.baianu 2013-12-30T00:39:12+00:00 decembrie 29th, 2013|Articole, Metafore si eseuri|

Daca tristetea ar fi numai o simpla stare ea ar crede ca va trece. Daca tristetea ar fi un mod de viata ea ar spune ca există. Dar nu e decat un arbore cu trairi care se ofilesc si putrezesc. Pentru frica de suferinta s-a ratacit intr-o jale patologica care trece prin celalalt si apoi se sadeste in ea insasi. Va privi in imbratisarea de ieri pentru a vedea daca speranta nu a omorat-o atunci. Caci ea e aceea care spune nu inainte de a-l invata pe da. Si e just, caci spune numai ceea ce stie. Iar [...]

22 12, 2013

Pentru tine

ana.baianu 2013-12-04T10:24:36+00:00 decembrie 22nd, 2013|Articole, Metafore si eseuri|

mi-am deschis aripile pentru a zbura spre tine. Ochii i-am incercuit cu privirea ta si ma pierd intr-un vis. Ma cutremur de zecile de spaime pelvine Ascultand vocea care ma face sa ma predau in abis. De aflu frumusetea in fiinta ta Atunci toate saruturile le voi aseza pe bratele tale dezgolite Sa nu le acopere vantul. Am sa ma scurg peste coapsele fierbinti Ma voi intoarce ca sa te cuprind cu parul desfacut. Vor cadea lacrimi peste obrajii tai frumosi Si te voi adora pierduta in tine. [...]

15 12, 2013

Scrisoare

ana.baianu 2013-12-04T10:25:04+00:00 decembrie 15th, 2013|Articole, Metafore si eseuri|

Dragul meu, Iti mai aduci aminte cum ma invatai sa merg pe sarma cand abia daca imi puteam tine echilibrul pe pamantul batatorit? Si cum priveai surazator spre mine urandu-mi sa ajung mare acrobat intr-o zi? Simt si acum cat de tare imi batea inima de frica si de bucurie. Unde s-or fi dus timpurile acelea…daca nu stii tu iti voi spune eu. Le-am strans pe toate intr-un cantec sa nu le imprastii printre zilele care au plecat asa cum au venit. In graba. Dar nu ca sa iti povestesc acestea ti-am scris. Ci pentru ca nu stiu alt [...]

8 12, 2013

Poveste

ana.baianu 2013-12-08T14:01:33+00:00 decembrie 8th, 2013|Articole, Metafore si eseuri|

In fiecare seara obisnuia sa se plimbe pe malul unei ape care deloc intamplator trecea prin orasul acela. I se spunea Paraul Inecatilor… dar denumirea aceasta nu ii producea nici un fel de spaima sau ganduri negre. Ii dadea liniste si un soi de impacare cu sine pe care nu le putea obtine in nici un alt loc. Se gandea cu zambetul pe buze la ceea ce ii aducea viata in fiecare clipa. Si era senina plimbandu-se cu pasi lenesi peste dalele gri-albastrui de pe faleza. Vantul se transforma intr-un amant atent la toate detaliile trupului ei [...]