“Fericiţi cei ce dorm fără să se teamă de vise!”
( Octavian Paler )
Visele au susţinut dintotdeauna credinţa oamenilor în forţele supranaturale căci imaginile din timpul somnului sunt şi astăzi considerate a fi mesaje ale divinităţii, predicţii ori proorociri.
Simbolurile lui Freud
Sigmund Freud a dezvoltat o tehnică de interpretare a viselor pornind de la teoria potrivit căreia inconştientul îmbracă haine frumos colorate şi iese la suprafaţă prin imaginile din vis. Cu alte cuvinte, nici o reprezentare pe care ne-o amintim dimineaţa nu este ceea ce pare, ci simbolul unei taine care vine din adâncurile psihismului nostru. Astfel, dacă visăm o cameră cu uşi şi ferestre sau un obiect ascuţit înseamnă că ne dorim o seară de amor. Unei femei i s-au înfăţişat în timpul somnului două şiruri de soldaţi înalţi, îmbrăcaţi în uniforme albe. La un moment dat, cele două tabere au început să se lupte. Freud afirmă că pacienta avea probleme cu dantura iar soldaţii nu erau altceva decât simbolul pentru dinţii care probabil o duruseră în acea noapte. Astfel de interpretări le poate face numai psihanalistul.
Interpretarea lui Carl Jung
Carl Jung avansează puţin în demersul de citire a viselor şi descoperă că mai multe simboluri pot fi folosite pentru acelaşi fapt. Interesant pentru acest autor este motivul care ne determină să alegem o anumită reprezentare sau un context. Dacă la Freud visul este retrospectiv în sensul că priveşte individul în relaţie cu ceilalţi şi cu trecutul său ( mai ales din copilărie ), la Jung acesta are o nuanţă prospectivă, este orientat către dezvoltarea omului şi priveşte îndeosebi viaţa sa interioară. Spre exemplu, dacă o visăm pe mama, Jung s-ar gândi că ea este simbolul laturii noastre afective.
Cine ne poate interpreta visele?
Noi înşine suntem singurii capabili să desluşim înţelesul reprezentărilor care ne-au apărut în vis. Inconştientul este cel mai profund nivel al fiinţei noastre, atât de ascuns încât ne este rareori accesibil. Tocmai de aceea profităm de asocierile aparent întâmplătoare din timpul somnului şi căutăm să înţelegem mesajul sufletului nostru scăpat de sub constrângerile socialului, ale ruşinii şi fricii. Prin vis putem privi în interiorul nostru şi ne putem înţelege mai bine. Numai noi ştim de ce ne-a apărut o imagine anume, unde şi când am văzut un obiect sau o persoană, a cui este vocea personajului care ne vorbeşte în somn.
Exerciţii de memorie
Un studiu recent a indicat faptul că în vis apar mai ales evenimente cu încărcătură negativă. Este adevărat că reţinem mai bine şi pentru mai mult timp experienţele care ne tulbură. Sfatul psihologilor? Ar trebui să avem cât mai multe vise pentru a ne dezvolta memoria.
Este utilă interpretarea viselor?
Din moment ce visăm şi povestim în detaliu despre visele noastre, cu siguranţă că avem nevoie şi de o interpretare a lor. Energiile acumulate în timpul somnului pot fi eliberate printr-o raţionalizare a imaginilor, prin conceptualizarea simbolurilor. Dacă înţelegem ce anume ne preocupă atât de mult încât am ajuns să visăm despre aceasta, putem să ne schimbăm atitudinile şi comportamentele, ne putem autoprograma pozitiv.
Exerciţiu de interpretare a viselor
Cel mai indicat este ca dimineata să scrieţi repede tot ceea ce aţi visat, în ordinea în care vă apar evenimentele în minte. Luând fiecare element în parte, căutaţi să îl identificaţi pe parcursul zilei anterioare, iar dacă nu îl găsiţi, puteţi să vă întoarceţi şi mai mult în trecut. Pe măsură ce recunoaşteţi chipuri, clădiri, obiecte, voci, veţi înţelege că toate au fost înregistrate în starea de veghe. Chiar şi o atitudine sau un sentiment au mai fost resimţite însă apar mult mai intense ori mai explicite în vis. Dacă ceva este reprezentat în vis înseamnă că este important pentru persoana noastră şi merită căutate toate modalităţile de rezolvare a unui conflict ori de finalizare a unui proiect!
Scopul omului este acela de a supravieţui, de a se adapta noilor nevoi. Pentru aceasta el trebuie să înveţe. Despre sine însuşi poate învăţa prin vise şi are şansa de a căuta rezolvări alternative pentru problemele în care se cantonează de mult timp. O soluţie valoroasă înseamnă un pas către un nivel superior, înseamnă evoluţie.
Autor psiholog Iasi Ana-Aurelia Băianu