Exerciţiul tăcerii | Willing

Într-o societate în care suntem asaltaţi cu informaţii pe toate canalele de comunicare, pentru liniştea noastră interioară şi pentru echilibrul nostru sufletesc, avem nevoie de o igienă a simţurilor, căreia în spiritualitatea ortodoxă îi spunem paza celor cinci simţuri. Văzul este simţul prin care primim cele mai multe informaţii din lumea exterioară. Simţul tactil ne aduce permanent lumea sensibilă mai aproape de corp şi de suflet. Următoarele două simţuri, cel olfactiv şi cel gustativ, se bazează pe stimulări chimice.

masatacerii

Auzul este al doilea canal, ca importanţă, prin intermediul căruia primim cele mai multe informaţii din lumea înconjurătoare. Să ne îndreptăm deci atenţia către canalul auditiv: ce auzim de-a lungul unei zile? Începând cu alarma de dimineaţă, zgomotul aparatului de cafea, muzica de la radio, zgomotul oraşului trezit, al maşinilor, al tramvaielor şi al celorlalte mijloace de transport, apoi gălăgia din birou sau din clădirile în care intrăm, gălăgia din localurile publice, din supermarketuri, din mall-uri, soneriile telefoanelor mobile, care astăzi sună oriunde şi oricând, şi zgomotul continuă, ne însoţeşte de-a lungul zilei, până seara târziu, când în oraş se face linişte. Noaptea aduce în oraş liniştea. Doar dacă nu ne referim şi la localuri.

5simturi

Acestea toate sunt poate nimicuri, pe lângă zgomotul din sufletele oamenilor. Sfântul Nicolae Velimirovici spune că liniştea izvorăşte în om, şi de acolo se răspândeşte în societate. Însă şi neliniştea izvorăşte în om, şi de acolo se răspândeşte în societate. De unde liniştea dar şi neliniştea? Din întrebările lămurite dar şi nelămurite ale vieţii. Întrebări care se nasc în singurătate şi tăcere, acolo unde omul se cunoaşte pe sine şi lumea întreagă, cunoaşte în adâncime, în esenţă, şi nu în întindere sau aparenţe, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit.

Tăcerea te deschide ţie însuţi, te învaţă să asculţi o lume care nu e aceea a sunetului, ci a cântecului interior, a farmecului. Tăcerea se naşte dintr-o disciplină interioară şi se păstrează în straturile adânci ale fiinţei noastre, spune Ernest Bernea, cel care a cunoscut-o.

Dacă sunt atâtea feluri de a vorbi, câţi oameni există, atunci sunt tot atâtea feluri de a tăcea, sau poate şi mai multe. Sunt tăceri apăsătoare, sunt tăceri ce mângâie, sunt tăceri-bucurii sau uimiri, sau sunt tăceri care distrug, sfâşie. Şi fiecare dintre ele sunt în noi, ca potenţial. A tăcea din sărăcie interioară este o infirmitate, a tăcea din premeditare a răului este un păcat. A tăcea din abundenţă, din forţă interioară, din aspiraţie către absolut, este spor, este afirmaţie şi frumuseţe. Acestea din urmă să le cultivăm, căci tăcerea a fost iubită de toate sufletele mari. De altfel, toate stihiile mari sunt tăcute şi însuşi Dumnezeu mai tăcut decât toate, în timp ce noi, făpturile mici, suntem gălăgioase.

masatacerii

Orice om cugetător a cunoscut prin propria experienţă că el nu este ceea ce spune despre sine, ci ceea ce tăinuieşte. Nu ceea ce tăinuieşte dinadins, ci ceea ce tăinuieşte din nevoie, pentru că este de neexprimat.

Ascultă cum înverzeşte pădurea, cum înfloreşte floarea, ascultă cum zboară porumbelul, cum încolţeşte iarba, cum răsare soarele, cum picură apa, cum ticăie ceasul.Ascultă cum bate inima ta …

silenzio

 

 

Bibliografie:

Treptele bucuriei – Ernest Bernea

Mai presus de Răsărit şi de Apus. Cugetări – Sfântul Nicolae Velimirovici

 

AnnaRi                                                                                                                                                                                                                       autor psiholog Ana Rîciu

Masterand Terapii de Cuplu şi Familie

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Universitatea Alexandru Ioan Cuza  – Iaşi

          Stagiar in cadrul Willing cabinet de psihoterapie

Share This