Am inceput sa iti spun mai demult o istorie cu printi si zane care alergau unii dupa altii. O poveste in care fiecare print avea sortita sa si fiecare zana isi pieptana cositele in asteptarea unui anume crai. Ma vei uri astazi…caci te-am mintit. Povestile sunt vise si trebuie sa te intorc. Mai bine iti spun despre amorul care ii face pe plutitori sa vasleasca printre stanci si valuri uriase, despre gandul acela puternic care ne ridica spre cautare. Simtirea aceea te face sa iti dai viata unui trecator desi ai invatat ca asa ceva nu se face…dar iubesti. Ierti cand pleaca fara sa scoata o vorba si promiti sa dai orice numai sa intorci privirea aceea spre ieri, cand te iubea.
Indiferenta innascuta este privilegiul celor inzestrati cu mai putin decat banala viata. Astfel nu ai melancolie si nici tentatie, iar drumul e mai lin. Atunci ai printul cu Ilene si Catalina cu zeci de Luceferi. E mai simplu. Din mii de povesti carpesti o zvacnire de iubire, o adulmecare tandra, un dar, un te iubesc. Dar te ratacesti pe marginea unui drum pe care trece viata ta. Pe langa tine. Fara tine.
Mi-e greu sa jur vesnicia caci nu o cunosc. O vreau si o simt. Ti-as darui-o dar nu o am. Ma inghesui in coltul nostru de lume si de aici iti soptesc in gandurile mele ca imi scapa suflarea si fiinta mea odata cu ea pentru a ti le darui. Intr-o noapte am sa iti fur un sarut caci fructul e mai dulce asa. Si am sa asez in locul lui o picatura de ploaie ca sa nu ii simti lipsa. Ploaie calda.
Te-am mintit. Si am s-o fac mereu. Caci printii au Ilene si Catalinele au Luceferi. Ma doare mai mult sa te las decat sa primesc stele in poalele rochiei. Ele ard si surasul inimii tale s-ar stinge. Dar povestea e vis si trebuie sa te trezesc…chiar si cu un sarut. Treci peste ziua aceasta si seara vom mai depana istorii cu un baiat care iubea o fata. Vom intra in tara interzisa cu feti reincarnati in zmei. Care scuipa foc si mananca frumusei. Fata cu parul de aur face vraji in taina si mananca radacini pentru a-si spori farmecele. Saruta icoane de sticla si asteapta. Sa uite….sa nu uite… in azurul pe care au fost pictati gasesc atatea amintiri incat fetele privite candva greu mai pot fi uitate. E ca si cum ar lasa sa scape din stransoarea degetelor toata agoniseala. Cosanzeana aceea nu tesea cu fir de matase ci cu strunele sufletului ei atat de zbuciumate de lupta provocata de ea insasi. Nici nu mai stia pentru cine avea sa fie camasa aceea. Putea sa isi rupa amorul in doua si sa dea frumosului si zmeului cate o jumatate. Dar camasa era una si timpul prea scurt sa mai coase alta. Privi in jos pe fereastra de piatra grea la valurile care veneau spre turn. Erau linistite si mici. Moi. Apoi simteau cum timpul si distantele se scurteaza. Ridicau usor capul, se arcuiau si isi intindeau bratele ferme si drepte inainte primind cu indrazneala izbitura. Ar fi putut face si ea la fel. Sa deschida usa cu mai mult curaj si sa vada cine e dincolo. Dar spaima ca nu ar putea fi nimeni, sau numai unul, numai altul, ori amandoi o impietrea. Se intorcea la razboiul de tesut si la cantecul valurilor a caror moarte era atat de scurta dar involburata. Se uita in sus spre pasarile cerului si isi dori sa fie precum ele. Pluteau in deriva pana isi gaseau drumul. Pluteau peste ocean fara sa cada in el. Il atingeau din cand in cand parca pentru a vedea daca rezista tentatiei. Si se hraneau. Dar nu, ea nu ar fi avut atata vointa.
E dimineata . vom adormi zana care viseaza la o fata ce iubea un baiat. Si te vei trezi tu. Povestile sunt vise si nu vreau sa mai visezi. Te vreau printre lume sa iti marturisesc ca ieri te-am mintit. Nu exista feti-frumosi cu o singura zana. Si nici zane fara zmei. La lumina aceasta toti au mai mult. Mult mai mult. Insa oricat as putea avea nu mai vreau decat ca tu sa cunosti adevarul si sa alegi. Poveste sau poveste?
o metafora terapeutica inspirata din povestile tuturor
autor Ana-Aurelia Băianu psiholog Iasi