Vi s-a intamplat vreodata sa va uitati in jur si sa va intrebati ce caut eu aici? Vi s-a intamplat vreodata sa fiti intre oameni si sa aveti senzatia ca toata lumea vorbeste cu toata lumea, dar nimeni nu este auzit? Ati facut vreodata o gluma si unii oameni s-au simtit jigniti? Vi s-a intamplat vreodata sa aveti o alta parere si partenerul de discutie sa se simta atacat? Ati intrebat ceva si vi s-a raspuns la alta intrebare? Ati zambit si apoi ati vazut cum lumea crede ca sunteti nebun?
Ei bine, mie DA. Desigur o sa spuneti ca sunt genul de persoana ce se incadreaza in categoria “ mi se intampla numai mie”. Nicidecum si va asigur ca daca va uitati bine in viata dumneavoastra si mai adaugati cateva intrebari, veti fi surpinsi de cat de multi DA marcati. Ceea ce ma framanta este raspunsul la intrebarea “ De ce? “.
De ce cand zambesti, ti se zambeste inapoi atat de rar? De ce nu aude lumea exact ce intrebi? De ce lumea primeste personal orice remarca care nu e o bila alba? De ce lumea rade de tine si nu impreuna cu tine? De ce lumea nu se uita in jur? O fi doar pentru ca, nu-i asa, in Romania e tare greu?!
Mult prea multe intrebari si nu am pretentia ca as putea oferi raspunsuri. Dar ti-as propune sa iei intrebarile cu tine si sa reinventezi copilarescul “De ce?”.
Am stat langa locurile de joaca si am scris totceea ce am auzit; mi-am intrebat prietenii ce-si aduc aminte ca le spuneau parintii cand erau mici. Ei bine, am aflat ca cele mai dese replici ale maturilor din vremea aceea erau:
“ Daca nu taci, te las aici !”
“ Daca mai tipi chem politistul!”
“ Daca te ineci, te omor !”
“ Sa mananci tot, ca altfel nu mai gatesc nimic!”
“ Daca nu eram eu, cainii va mancau!”
“ Eu te-am facut! Eu te omor!”
“ Stai cuminte sau te dau la tigani!”
“ Sa nu spui prostii , ca iti taie popa limba!”
“ Pune mana si invata, ca altfel ramai la coada vacii!”
“Nu te intinde mai mult decat ti-e plapuma!”
“ Daca nu esti cuminte, nu vine Mos Craciun!”
“ Cat scrie X-ulescu pe usa, tu faci cum zic eu!”
Bag mana in foc ca va suna cunoscut, daca nu chiar extrem de familiar si intelegeti cu siguranta ideea de la care am pornit! Mai spun inca o data ca nu am raspunsuri, insa stiu sigur ca am si mai multe intrebari. Oare sunt acestea metode care sa alimenteze increderea in sine, curajul si exprimarea libera? Sunt oare acestea mesaje care sa transmita sustinere, dorinta de a incerca mai mult sau aprecierea?
Eu cred ca NU.
autor Raluca Bejenariu
studenta a Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei
Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi
stagiar in cadrul cabinetului de psihoterapie Willing