De fiecare data cand vrem sa facem o prajitura sau paine de casa trebuie sa pregatim mai intai aluatul. In mod firesc, mintea noastra este preocupata de ingredientele pe care trebuie sa le combinam in anumite proportii si la intervale precise. Mereu uitam un aspect la fel de important ca si compozitia: textura aluatului. Ganditi-va cat de placut este sa ne scufundam degetele intr-un amestec care seamana cu praful si cu nisipul! Palmele mai albe ca niciodata le clatim apoi cu apa revarsata in bolul plin cu faina. Cleiul nou format ne provoaca senzatii pe care rareori le avem. Ne simtim murdari si un pic frustrati de faptul ca lucrurile ne-au scapat de sub control si de gandul ca niciodata nu vom reusi sa imbinam fiecare fir de praf cu o picatura de lichid. Dar pe masura ce gandurile acestea ne cuceresc, mainile continua sa amestece. Ne incordam si apasam cand cu palmele, cand cu pumnii. Facem cercuri mari si altele din ce in ce mai mici. Creativitatea noastra este aceea care gaseste solutii pe care nimeni nu le invata la scoala. Dansam cu palmele peste aluatul moale si il lovim cu pumnii stransi atunci cand s-a mai intarit. Ramanem uimiti in fata unei transformari aproape miraculoase: cum este posibil ca din doua substante aflate in stari contrare sa obtinem o pasta pe care o vom stapani dupa bunul nostru plac?
Sirul metamorfozelor continua daca adaugam drojdie cat o nuca si daca lasam amestecul sa se odihneasca intr-un loc mai cald. Ne permitem cateva clipe de relaxare contempland cum creste compozitia asemenea unui balon in care suflam aer. Oare ce anume face ca materia sa se umfle atat de mult doar printr-o alaturare de substante?
Si copiii pot trai experiente minunate daca sunt lasati se se joace cu aluatul. Este mult mai putin toxic decat plastilina si le ofera sansa de a-si manca operele de arta in cel mai scurt timp! Faptul ca putem schimba forma lucrurilor ne da incredere in noi si ne face sa ne simtim mai puternici. Aluatul va capata in mainile noastre forme variate si ar fi un succes al manipularii daca am reusi sa coacem o paine in forma de castel.
Odata introdusa tava in cuptor ne putem lua o noua pauza de meditatie si de introspectie. Privind prin geamul luminat al cuptorului ne dam seama cum un lucru atat de banal precum praful de seminte amestecat cu apa reuseste sa prinda alta culoare, alt gust si alt miros. Cat de departe putem merge in asemanarea dintre schimbarea bobului de grau si schimbarea omului in toata viata sa?
psihoterapeut Ana-Aurelia Băianu