Un eseu despre noi două
Prajiturile. Stiu… si eu am inceput sa salivez usor chiar in timp ce tastam litera dupa litera. Dar nu despre pofta aceasta as vrea sa vorbim. Ce-ar fi sa ni se faca dor de zilele copilariei si sa ne amintim despre prajiturile facute de mama si de bunica. Primul semn al imbatranirii noastre: spunem din ce in ce mai des “ alta data…” sau “ pe vremea mea…”.
Alta data, adica pe vremea mea, mama avea un caietel in care isi scria toate retetele vazute si incercate pe la prietene si vecine. Cumpara carti de bucate si se inchidea ore intregi in bucatarie pregatind surpriza. Spre deosebire de mine….mama facea ea insasi prajiturile. Eu le comand si le cumpar ”la kilogram”. Grija ca nu va creste aluatul sau ca nu se topeste suficient de bine zaharul nu am cunoscut-o pana astazi. Si regret. Mi-am luat de la suflet un tremur care poate ca m-ar fi facut fericita.
Cand eram copii primeam mereu desert. Odata cu ritmul alert pe care l-am invatat, ni s-au furat micile premii cu gust de mere si scortisoara. Astazi mancam prajituri numai la nuntile prietenilor nostri si atunci cand mergem la supermarket ( chiar daca nu vedem prea bine ce cumparam din cauza ambalajului care le protejeaza; dar, trebuie sa recunosc, poza arata extraordinar de bine!).
Cremsnit-ul avea mii de foite si o crema care ne murdarea , Alba-ca-Zapada se taia in romburi iar Negresa in patratele. Mi-e dor de prajiturile care arata ca niste prajituri adevarate. De ce as vrea un dulce in forma de morcov? Mai bine mananc un morcov… De ce e glazura atat de roz? Si de ce rezista rulada cu fructe de padure o luna intreaga fara sa se strice? De ce? De ceeeEEE 320,115, verde 50?
Am facut un experiment si am pregatit doua prajituri dupa aceeasi reteta. Pentru prima am folosit oua, lapte, zahar, unt si zeama de lamaie, iar pentru cea de-a doua am cumparat praf de oua, lapte praf, indulcitor, margarina si sare de lamaie. Am doua platouri cu prajituri in fata: unul arata impecabil, este apetisant si viu colorat, iar celalalt e obisnuit, are o culoare maronie si parca foile prajiturii stau gata-gata sa se prabuseasca. Cu toate acestea nu am nici o retinere in a arunca primele prajituri si in a le manca pe ultimele. As putea asemana alegerea cu aceea pe care trebuie sa o faca un barbat intre o femeie perfecta cu parul rigid aranjat fir cu fir si o alta care este pura insa nu banala, frumoasa si naturala, cu zambetul si hainele invelind-o misterios.
Am ales surpriza pe care mi-o pastra prajitura cu oua adevarate. O fi buna? O fi cruda sau poate acra? Nu aveam de unde sa stiu. Cealalta insa garanta cu fiecare picatura de colesterol ca imi va placea la nebunie sa MOR de dragul ei.
Pe vremea mea, adica alta data, toate mamicile erau cofetari. Astazi nici macar cofetarii nu sunt mamici.
psihoterapeut iasi Ana-Aurelia Băianu