O relaţie este un legământ între două persoane. Ea defineşte ceea ce ambii parteneri sunt dispuşi să facă. O relaţie nu este un apel la sacrificiu comun. Ea nu se defineşte prin ceea la ce partenerii trebuie să renunţe pentru a fi împreună, ci prin ceea ce persoanele îşi aduc de bunăvoie una celeilalte. O relaţie se defineşte prin plăcerea de a oferi şi de a primi.
Într-o relaţie nu poate fi vorba de cerinţe. Odată ce una dintre persoane începe să-i ceară ceva celeilalte, relaţia încetează să mai existe. Ea nu mai este un legământ. Acest tip de legământ nu se face o dată pentru totdeauna, ci săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.
Nu poţi determina pe cineva să facă ceea ce a promis. Constrângerea nu poate caracteriza o relaţie, ci este un semn al lipsei de relaţie. Deci, ce facem atunci când o persoană nu-şi ţine promisiunea? Spunem oare: „Nu-i nimic, te eliberez de angajamentul făcut”? Sau spunem: “M-am bazat pe promisiunea pe care mi-ai făcut-o. Aşadar, încearcă să o îndeplineşti.”
O relatie este un legământ între două persoane. Ea defineşte ceea ce ambii parteneri sunt dispuşi să facă. Dacă doar una dintre persoane este dispusă, nu poate fi vorba de o relaţie.Este o formă de abuz.
Dragostea adevărată însă nu poate ajunge la plinătatea sa fără un angajament real şi ferm din partea ambelor persoane. Aceasta nu se naşte între doi oameni care fug unul de celălalt, ci numai atunci când doi oameni învaţă să stea împreună.Şi uneori acest lucru este greu.
De multe ori, doi oameni nu ştiu cum să stea împreună. Uneori, ei nici măcar nu sunt siguri că vor să fie împreună. Aceasta se întâmplă în orice relaţie.
Sexul nu ne mai împlineşte din punct de vedere emoţional. A vorbi unul cu celălalt ni se pare dificil.
În orice relaţie, există şi momente de “lipsă de relaţie”. Cuplurile inteligente folosesc aceste momente pentru a-şi acorda timp individual în singurătate şi pentru a se reconecta cu sine. Ei nu pun capăt relaţiei atunci când energia scade.Ei nu o tratează ca pe o afacere. Ei îşi oferă unul altuia spaţiu pentru a respira. Poate dura o oră sau două, o zi sau două, poate chiar o lună sau două.Fiecare persoană are nevoie să-şi găsească drumul către sine. Fiecare persoană trebuie să găsească timp pentru a se întreba: “Cine sunt eu acum?”. Răspunsul la această întrebare se schimbă cu timpul. De aceea nu trebuie să uităm să ne adresăm această întrebare, din când în când.
Relaţia este o atât călătorie în intimitate cu o altă persoană,cât şi o călătorie în intimitate cu sinele. Uităm acest lucru.Credem că este vorba doar de celălalt, dar nu este doar atât. Cu adevărat, dacă călătoria noastră spre inima celuilalt nu ne duce în propria inimă, atunci progresul nostru pe cale este împiedicat.
Avem nevoie de timp pentru a internaliza. Avem nevoie de timp pentru a respira şi pentru a fi singuri.Ne mişcăm între “împreună” şi “singur”.Dacă nu rămânem singuri, nu ne putem întoarce la “împreună”.
Nu poţi avea o relaţie doar cu maximuri şi fără minimuri.Orice relaţie trebuie să se destrame, nu doar o dată, ci de mai multe ori. Acesta este modu lîn care ea se dezvoltă. Acesta este modul în care o nouă intimitate se naşte. Modelele noastre cu privire la relaţie nu permit acest tip de transformare interpersonală în contextul unei relaţii serioase. În modelele noastre, oamenii fie rămân împreună într-o stare “îngheţată”, fie rămân la distanţă şi neimplicaţi.
Oamenii care rămân împreună cu orice preţ încetează să evolueze. Nici măcar nu se pot uita unul la celălalt.Energia vieţii părăseşte relaţia.Ea nu poate respecta modelele şi structurile limitative.
Oamenii care se tem de intimitate, la primul semn de dificultate ies din relaţie cu viteza unei rachete. Se mişcă de la o iubire la alta, niciodată ajungând la sursa dragostei, în ei înşişi sau în celălalt.
Unele relaţii nu au puterea de a te reţine. Altele nu au puterea care te transformă.Relaţiile adevărate au nevoie de ambele.Au nevoie de angajament reciproc şi de libertatea de a fi tu însuţi.Ele ne cer să continuăm să spunem adevărul pe măsură ce trecem împreună prin tristeţe şi dureri.
Nici o relaţie nu este uşoară. Fiecare relaţie apropiată ne testează profunzimea angajamentului nostru faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi.În creuzetul relaţiei, treptat,dragostea egoistă moare şi învie ca dragoste necondiţionată.Această iubire transcendentă nu apare brusc şi dintr-o dată, ci este o maturizare treptată. Se dezvoltă mai profund cu fiecare întâlnire a noastră cu partenerul.
A primi şi a renunţa, a îmbrăţişa şi a elibera: acestea sunt valurile dragostei. Nu există nicio inimă care să nu le cunoască.
Frumuseţea dansului ni se dezvăluie atunci când realizăm că a da drumul mânii partenerului este o invitaţie spre a o prinde din nou.
Tradus şi adaptat după Paul Ferrini
psiholog Ana Rîciu
Masterand Terapii de Cuplu şi de Familie
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Universitatea Alexandru Ioan Cuza – Iaşi
Stagiar in cadrul Willing cabinet de psihoterapie