Dragul meu,
Iti mai aduci aminte cum ma invatai sa merg pe sarma cand abia daca imi puteam tine echilibrul pe pamantul batatorit? Si cum priveai surazator spre mine urandu-mi sa ajung mare acrobat intr-o zi? Simt si acum cat de tare imi batea inima de frica si de bucurie. Unde s-or fi dus timpurile acelea…daca nu stii tu iti voi spune eu. Le-am strans pe toate intr-un cantec sa nu le imprastii printre zilele care au plecat asa cum au venit. In graba.
Dar nu ca sa iti povestesc acestea ti-am scris. Ci pentru ca nu stiu alt mod de a-ti multumi ca ma faci fericita in fiecare zi cum nimeni n-ar sti s-o faca. Si pentru a-ti marturisi ca respir odata cu tine si ca nu vreau sa las clipele sa treaca fara ca sa imi pot aminti cu zambetul pe buze de mainile tale care trec peste fata mea si ma mangaie. Deseori ma trezesc privind in gol si gandindu-ma cat de mult sens imi dai tu si cata tandrete. E adevarat cand spun unii ca timpul sta si ca luna coboara ca sa ne vada mai bine. Atunci esti langa mine si ma las in voia ta. Fara noptile in care ma asez la pieptul tau simtind ca e cel mai bun loc din lume, as crede ca e vesnic zi si nu mi-as gasi linistea. Pentru sarutul tau peste pleoapele mele am inchis ochii seara. Altfel mi-as tinti privirea catre stele asteptandu-te. Imi pare rau ca nu am gasit in mine forta de a-ti rosti un “ multumesc” deschis dar atunci cand iti sarut mainile tot asta inseamna. Si cand ma uit ore lungi peste tine intreg tot asta iti spun in gandul meu.
Cu dragoste,eu
Autor Ana-Aurelia Băianu
Un eseu inspirat dintr-o poveste de iubire la care am fost martoră la Willing