Poveștile vieților noastre fac parte din noi și din familiile noastre. Povești mai triste sau mai vesele, mai luminoase sau mai întunecate. Povești optimiste sau împovărate de probleme. Indiferent de nuanța lor, noi înșine le construim, le dăm sens și ne ghidăm viețile prin prisma lor.
Terapia narativă are la bază metafora narativă, potrivit căreia oamenii și familiile lor își construiesc și își organizează viețile cu ajutorul narațiunilor. Prin intermediul acestora, ei transmit ceea ce știu despre ei înșiși și despre ceea ce îi înconjoară. Această diversitate de povești se referă la abilitățile, competențele, și acțiunile indivizilor și/sau ale familiilor lor, la relațiile, realizările dar și eșecurile lor.
Orientare terapeutică de factură social-construcționistă, abordarea narativă a luat naștere la începutul anilor ’80, avându-i ca principali fondatori pe australianul Michael White și pe neozeelandezul David Epston. Cel mai important dintre principiile pe care le are la bază este acela că nu există adevăruri absolute și că pentru anumite situații, și/sau contexte apar puncte de vedere diferite.
Potrivit psihoterapeuților narativi, membrii unei familii funcționale împărtășesc narațiuni optimiste, bogate în alternative și semnificații constructive ale experiențelor de viață. Ei sunt, în același timp, în mare măsură influențați de ceea ce spun persoanele din jurul lor. Pe de altă parte, atunci când lucrurile nu funcționează așa cum ar trebui, persoana sau familia va avea o poveste saturată, încărcată de problemă. Povestea dominantă nefericită prin intermediul căreia fiecare dintre ei își interpretează existența face ca atenția lor să se focalizeze doar asupra aspectelor negative ale relațiilor cu cei din jur, cărora le dau, de asemenea, sensuri negative. Familiile disfuncționale și membrii lor sunt dominați de narațiunile opresive de care trebuie să se elibereze.
Cel mai important lucru, însă, este acela că oamenii nu sunt problemele lor, nu ei creează problemele, ci problemele sunt cele care îi afectează. Altfel spus, odată separați de problemă, suntem capabili de a dezvolta povești alternative care ne conferă puterea de a ne construi o existență satisfăcătoare. Odată ce reușim să privim din exterior problema pe care o avem, să ne detașăm de ea, ne va fi mai ușor să o abordăm, să-i mai reducem dimensiunile, și chiar să găsim soluții.
Noi oamenii suntem experți ai propriilor noastre vieți, ai propriilor noastre probleme. Cine altcineva ar putea ști mai bine decât noi înșine ce ni s-a întâmplat de-a lungul vieții și ce ne frământă? Prin urmare, numai noi putem, prin poveștile pe care le spunem și prin re-povestirea lor, să deschidem diferite căi și direcții în care se poate îndrepta drumul către narațiuni noi, mai productive, mai constructive, mai optimiste.
autor Magda Smolinschi
Masterand in Terapii de Cuplu și Familie
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Iași
Psiholog stagiar in cadrul cabinetului de psihoterapie Willing