Trai – ateliere de artă interioară

Bună, eu sunt Ilinca și mă bucur că-ți pot scrie. Vreau să-ți povestesc puțin despre mine și despre motivul pentru care fac parte din acest program, alături de Ana.
Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama ce îmi doresc să fac. Ăsta-i motivul pentru care prima mea licență este în fizică tehnologică. Am dedicat mulți ani științelor exacte, cu care credeam că rezonez mai mult.
Lucrurile s-au schimbat acum vreo trei ani, când am simțit că ceea ce studiez nu-mi aduce bucurie, chiar dacă mă pricep să o fac. Am stat cu mine, m-am gândit la calitățile pe care le am, la momentele care îmi aduceau cea mai multă împlinire și așa am ajuns să studiez psihologia.

Mă dedic procesului de a deveni psihoterapeut. O fac cu bucurie și cu multă curiozitate. Simt că mi-am găsit chemarea.
Cred că abilitățile de a-ți identifica și gestiona emoțiile sunt imperios necesare pentru a cultiva o stare de pace în propria viață, motiv pentru care sunt recunoascătoare să fiu parte din echipa TRAI.

Literatura este o formă de artă prin care putem evoca o suită largă de emoții, însă protagonista primului atelier TRAI este tristețea.
Artista ieșeană, Maura Anghel, ne va îndruma în procesul de cunoaștere și manifestare al acestei emoții, prin intermediul scrisului.
„Sunt Maura Anghel, Jurnalist, Senior Consultant Comunicare & PR.

Sunt jurnalist de presă scrisă şi online, domeniu în care am o carieră de 25 de ani şi în care am primit multe premii, inclusiv cel de Jurnalist al anului 2019, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Sunt fondatorul Clubului de jurnalism şi public speaking pentru copii, slujesc comunitatea prin cuvântul scris şi rostit, sprijin proiectele importante ale Iaşului, sunt parte a multora dintre ele, susţin copiii din medii defavorizate prin campanii sociale şi de fundraising.

Totodată sunt și senior consultant comunicare şi PR, fiind implicată de-a lungul timpului în multe proiecte pe care le-am ridicat prin campanii susținute de imagine. Am lansat inclusiv proiecte de educaţie media, am inițiat primele opţionale de jurnalism în şcoli pentru că îmi doresc să-i sprijin pe tineri să vadă şi să înţeleagă lumea aşa cum este, nu cum vor alții să le-o arate. Îmi plac poveştile din viaţa de zi cu zi, îmi place să le caut, să le adun şi să le dau mai departe.
Susțin valoarea în toate formele ei și o promovez prin intermediul revistei online pe care am fondat-o în urmă cu zece ani, www.glaremagazine.ro.”

Bună, eu sunt Ilinca și mă bucur că-ți pot scrie. Vreau să-ți povestesc puțin despre mine și despre motivul pentru care fac parte din acest program, alături de Ana.
Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama ce îmi doresc să fac. Ăsta-i motivul pentru care prima mea licență este în fizică tehnologică. Am dedicat mulți ani științelor exacte, cu care credeam că rezonez mai mult.
Lucrurile s-au schimbat acum vreo trei ani, când am simțit că ceea ce studiez nu-mi aduce bucurie, chiar dacă mă pricep să o fac. Am stat cu mine, m-am gândit la calitățile pe care le am, la momentele care îmi aduceau cea mai multă împlinire și așa am ajuns să studiez psihologia.

Mă dedic procesului de a deveni psihoterapeut. O fac cu bucurie și cu multă curiozitate. Simt că mi-am găsit chemarea.
Cred că abilitățile de a-ți identifica și gestiona emoțiile sunt imperios necesare pentru a cultiva o stare de pace în propria viață, motiv pentru care sunt recunoascătoare să fiu parte din echipa TRAI.

Artista care ne va ghida în cel de-al doilea atelier de artă interioară este Sinziana Baltatescu, omul alături de care, prin intermediul picturii, vom învăța să ne exprimăm și să ne manifestăm frica.
„Sunt Sînziana şi sunt foarte ocupată cu TRAI-ul meu: îmi aloc timpul zilnic de lucru între pictat, scris şi citit.
Iar în pauzele pe care mi le îngădui generos zilnic sau în timpul serii, după ce termin de lucrat, citesc din nou; sau reumplu hrănitorile piţigoilor din copacii din curte cu seminţe de floarea soarelui; sau fac o plimbare prin sat, ca să reaprovizionez Minibiblioteca comunitară din faţa Şcolii; sau trag o fugă până la magazin, ca să cumpăr ingredientele din care vreau să compun cina tematică în familie (un proiect prin care luăm la rând, culinar, toate ţările Uniunii Europene); sau scot copiii în oraş să discutăm ultima carte pe care le-am recomandat-o; sau mergem la film sau…
Fac asta de vreo trei – patru ani, de când am decis să las în urmă o carieră academică de vreo 18 ani în domeniul economic pentru a deveni pictoriţă. Între timp, am devenit mai mult de atât, încât mi-e greu acum să mă definesc unilateral, prin prisma unui unic aspect.
Sunt, pur şi simplu, Sînziana. Pictez, scriu, citesc, grădinăresc, îmi cresc cei 3 copii (sau mă las crescută de ei).
Eu nu-mi CÂŞTIG TRAI-ul; nu am de dus vreo luptă, nu am a dovedi ceva ca să-l merit. Mi l-am însuşit, îl port şi îl onorez cu bucurie, recunoştinţă şi iubire, conştientă mereu de ceea ce am: un trai şi o viaţă Sunt ale mele, mereu au fost, din clipa în care am luat fiinţă.
Ne naştem toţi cu un trai şi o viaţă, nu avem a le câştiga, nu avem a le dovedi în vreun fel nici noi pe ele, nici ele pe noi. Traiul e acolo mereu, gata să fie integrat. Şi aproape că ştim cum e, îl vedem, îl visăm, tânjim după el. Dar, de multe ori, nu-l accesăm, îl lăsăm în afara noastră. Suntem precum copiii din Neverland, iar traiul ne e ca umbrele lor: separat de noi înşine, rătăcind bezmetic în timp ce noi simţim că am lăsat aiurea o bucată din noi şi nu ne mai amintim cum e să fii fericit.
Iar când ne amintim, ne privim Traiul în ochi, dorind cu disperare să-l îmbrăţişăm şi… ne opreşte FRICA. Ne ţine în braţe, ne învăluie, ne conţine pe noi înşine Frica.
Şi ce avem de făcut este să ieşim din ea, să o privim intens, să o luăm de mână şi să îi auzim povestea de iubire şi protecţie pe care o are de spus. Apoi putem să îi dăm drumul să zboare şi să ne vedem de … TRAI.
Nu o să vă spun că e uşor. Pentru că nu e Dar nu o să vă spun nici că e greu. Pentru că nu e nici aşa. E, pur şi simplu… frumos Colorat, vibrant, plin de tonuri şi nuanţe, cu umbre, cu lumină, cu strălucire.”
Am bucuria şi sper să îmi îngăduiţi să vă stau alături la Atelierul dedicat Picturii şi Fricii. Voi aduceţi fricile, eu aduc culorile
Pardon, Frica mea zice că vine şi ea ”

În al treilea atelier de artă interioară explorăm invidia, iar artistul care ne este alături se numește Dan Ursu.
Sculptura este arta care facilitează procesele de explorare și de manifestare ale acestei emoții. Iată câteva cuvinte care îl descriu pe artist:
„Când te concentrezi pe o activitate artistică e ca atunci când practici o formă de meditație. Ușor de abordat, simplu și cu beneficii în plan senzorial și afectiv, modelajul fascinează atât copilul cât și adultul.
Aud deseori oameni care spun că ei nu simt invidie, că nu cunosc acest sentiment. Lucru care e aproape imposibil, deoarece nici un sentiment omenesc nu ne este străin. Invidia nu trebuie să fie neapărat starea de ură profundă pentru ce bunuri sau calități are altcineva. Invidia poate fi mai puțin nocivă, poate fi simțită precum o ușoară stare de disconfort în prezența acestora sau ca un sentiment de neputință și tristețe. Invidia poate avea, în anumite situații și conotații pozitive, ea ne poate ambiționa să ajungem mai buni, să țintim cât mai sus!
Artistul nostru, Dan Ursu va participa la un atelier în care va trebui să exprime invidia prin lut, la care vă invităm și pe voi!
Cum el însuși mereu a spus, „fiecare obiect creat manual are o emoție puternică, vorbește despre creatorul lui și despre sentimentele pe care acesta le trăia atunci când l-a creat.”

Furia nu este o emoție străină, ea fiind firească și chiar sănătoasă, deși mult blamată. Adevărul este că nu furia este problema ci comportamentele la care apelăm pentru exprimarea ei. În corp, furia înseamnă stres cronic și numeroase boli fizice asociate, iar relațional poate însemna toxicitate, respingere, ruperea legăturilor. Este necesar să înțelegem mesajele din spatele furiei, să vedem paleta de emoții mascate de ea, dar și să preluăm controlul asupra felului în care îi dăm curs. Prin teatru noi ne exteriorozăm de toate „bolile” de care suferim. Furia este un sentiment puternic cu care ne confrutăm aproape zilnic. Ea poate avea mai multe forme. De obicei, în viața de zi cu zi ne descărcam de furie cu ajutorul unor mijloace nu tocmai benefice corpului nostru, fumăm, înjurăm, dăm cu pumnii în ce apucăm, spargem, trântim, etc..Acum vine partea interesantă. Ne putem folosi de niște „ustensile” pentru a ne descarca? Normal. Prin actul artistic, în special prin teatru. Jocurile de improvizație ne pun în anumite situații pe care ni le imaginăm și trebuie să le trăim cât mai realist posibil. Mai pe înțelesul tuturor, ne punem în situația dată. Aici vine adevărata provocare. Cât de firești putem fi pentru a ajunge la catharsis? Numele meu este Daniel Onoae și sunt actor/regizor. Locul meu de baștină este Brăila lu` tanti Elvira. Am aterizat pe una din colinele Iașiului acum 10 ani, de atunci le-am cățărat pe toate. Aici am terminat Facultatea de Teatru a Universității Naționale de Artă „George Enescu”. Încă de atunci jucat în multe producții teatrale, fie independente sau de stat. Abia aștept să ieșim afară la joacă!