MOTTO:
“Resping ideea de violenţă pentru ca binele obţinut prin mijlocirea acesteia nu este de durată, în schimb, răul provocat de violenţa este de durata.”
Mahatma Gandhi
Cuvântul violenţă ne duce cu gândul la brutalitate, la agresiune, la forţă.Atunci când vorbim despre violenţa domestică ne referim la limitarea independenţei partenerului, nerespectarea drepturilor acestuia,la violenţă fizică dar și la şantaj și ameninţări.
Avem tendinţa de a trata superficial acest subiect plecând de la premiza că “mie nu mi se va întâmpla…..şi dacă se va întâmpla …voi lua atitudine…” sau că “acest fenomen apare doar în familiile sărace”.
Freud spunea că “violenţa este întotdeauna urmarea unei frustrări”. Această frustrare duce de cele mai multe ori la violenţă.
Specialiştii au identificat câteva caracteristici ale abuzatorilor iar cunoscându-le ne va fi mai ușor să îi recunoaștem și să putem reacționa spre binele nostru,să ne putem apăra și proteja corpul și sufletul. Astfel,cei care ne violează ființa și întreaga noastră existență au întotdeauna o stimă de sine scăzută, manifestă o gelozie excesivă, sunt personalităţi agresive şi ostile,au abilităţi scăzute de comunicare, abilităţi sociale scăzute,o nevoie intensă de putere, uneori sunt marcați de depresie severă și au sentimente de neputinţă, anxietate şi teamă puternică de abandon,sunt personalităţi narcisice și egoiste.
Majoritatea femeilor realizează că sunt victime ale violenţei domestice, dar refuză să ia atitudine şi să spună NUUUU.
O mare parte dintre acestea se învinovăţesc încercând să-i găsească o scuză partenerului. Aceasta se întâmplă deoarece în momentul în care apare violenţa domestică, victima este deja controlată de partener cu ajutorul fricii dinainte instaurate.Iată cum arată viața unui cuplu în care teroarea si umilința sunt la cel mai înalt rang:
etapa I- acumularea tensiunilor – victima îşi asumă vina şi ajunge să considere că ea este motivul reacţiilor violente ale partenerului şi încearcă să îşi calculeze fiecare gest pentru a preveni producerea unui eventual incident violent;
etapa a II a – acutizarea problemei – agresorul e stăpân şi acţioneză terorizând victima;
etapa a III a – relaxarea – agresorul încearcă să aplaneze situaţia şi să îşi mulţumească victima pentru un interval scurt de timp, de cele mai multe ori chiar îşi cer scuze, plâng.
Problematica violenţei în familie devine mai serioasă atunci când martorii actelor de violenţă sunt copiii, de cele mai multe ori minori.
Avem tendinţa de a crede că aceştia sunt mici şi că lucrurile urâte văzute nu îi pot afecta.Că nu înțeleg ce se întâmplă sau că vor uita pe măsură ce cresc.Sau ne consolăm cu faptul că pe ei nimeni nu îi bate si nimeni nu strigă la ei.
Dragi femei, mame, dacă sunteţi victime ale violenţei domestice luaţi ATITUDINE….spuneţi GATA…!!!!
Dacă această decizie vi se pare grea, gândiţi-vă la micuţii voştri care au dreptul la o copilărie liniştită, fără violenţă.Și la VOI!NIMENI NU ARE DREPTUL SĂ VĂ LOVEASCĂ…!!!!!!!!!
Autor Roxana Munteanu