„Sunt Sînziana şi sunt foarte ocupată cu TRAI-ul meu: îmi aloc timpul zilnic de lucru între pictat, scris şi citit.
Iar în pauzele pe care mi le îngădui generos zilnic sau în timpul serii, după ce termin de lucrat, citesc din nou; sau reumplu hrănitorile piţigoilor din copacii din curte cu seminţe de floarea soarelui; sau fac o plimbare prin sat, ca să reaprovizionez Minibiblioteca comunitară din faţa Şcolii; sau trag o fugă până la magazin, ca să cumpăr ingredientele din care vreau să compun cina tematică în familie (un proiect prin care luăm la rând, culinar, toate ţările Uniunii Europene); sau scot copiii în oraş să discutăm ultima carte pe care le-am recomandat-o; sau mergem la film sau…
Fac asta de vreo trei – patru ani, de când am decis să las în urmă o carieră academică de vreo 18 ani în domeniul economic pentru a deveni pictoriţă. Între timp, am devenit mai mult de atât, încât mi-e greu acum să mă definesc unilateral, prin prisma unui unic aspect.

Sunt, pur şi simplu, Sînziana. Pictez, scriu, citesc, grădinăresc, îmi cresc cei 3 copii (sau mă las crescută de ei).

Eu nu-mi CÂŞTIG TRAI-ul; nu am de dus vreo luptă, nu am a dovedi ceva ca să-l merit. Mi l-am însuşit, îl port şi îl onorez cu bucurie, recunoştinţă şi iubire, conştientă mereu de ceea ce am: un trai şi o viaţă Sunt ale mele, mereu au fost, din clipa în care am luat fiinţă.
Ne naştem toţi cu un trai şi o viaţă, nu avem a le câştiga, nu avem a le dovedi în vreun fel nici noi pe ele, nici ele pe noi. Traiul e acolo mereu, gata să fie integrat. Şi aproape că ştim cum e, îl vedem, îl visăm, tânjim după el. Dar, de multe ori, nu-l accesăm, îl lăsăm în afara noastră. Suntem precum copiii din Neverland, iar traiul ne e ca umbrele lor: separat de noi înşine, rătăcind bezmetic în timp ce noi simţim că am lăsat aiurea o bucată din noi şi nu ne mai amintim cum e să fii fericit.

Iar când ne amintim, ne privim Traiul în ochi, dorind cu disperare să-l îmbrăţişăm şi… ne opreşte FRICA. Ne ţine în braţe, ne învăluie, ne conţine pe noi înşine Frica.
Şi ce avem de făcut este să ieşim din ea, să o privim intens, să o luăm de mână şi să îi auzim povestea de iubire şi protecţie pe care o are de spus. Apoi putem să îi dăm drumul să zboare şi să ne vedem de … TRAI.

Nu o să vă spun că e uşor. Pentru că nu e Dar nu o să vă spun nici că e greu. Pentru că nu e nici aşa. E, pur şi simplu… frumos Colorat, vibrant, plin de tonuri şi nuanţe, cu umbre, cu lumină, cu strălucire.”
Am bucuria şi sper să îmi îngăduiţi să vă stau alături la Atelierul dedicat Picturii şi Fricii. Voi aduceţi fricile, eu aduc culorile
Pardon, Frica mea zice că vine şi ea ”