TRAI – ateliere de artă interioară

Ce este TRAI?

TRAI a fost conceput ca un ”turneu” menit a te plimba prin toate cele 7 arte și prin emoțiile tale cele mai pure.
Scopul este unul de cunoaștere și de manifestare cathartică.


Ti se reproșează des ca ești furios?
Ai putea spune că depresia e mereu cu tine?
Ai o lista interminabilă de frici și imediat ce vindeci una, apare o alta?
Ești confuz în decizii?
Când te întreb ce faci, îmi răspunzi cu „bine”?
Dacă te mai întreb încă o dată, te fâstâcești pentru că nu îți este clar ce faci și cum te simți?
Cauți dintotdeauna sensul vieții tale pe lumea aceasta?
Un eveniment neplăcut îți schimbă starea pentru întreaga zi?
Îți place magia aceea prin care pocnești din degete sau te trăznește din cer și ești imediat fericit?

Apropos, vrei să fii fericit?

După toate prelegerile pe care le-ai ascultat, ai prins un elan și o dorință mare pentru schimbare. Unii ți-au dat și soluții arătându-ti calea către fericire.

 

Toate sună bine și la îndemână, însă nimeni nu te învață două lucruri esențiale: ce înseamnă un TRAI bun și foarte bun și cum poti sa îl dobândesti.

 

La TRAI vom parcurge câte o emoție în fiecare modul și vom face acest lucru prin mijlocirea unei arte.

 

Iată cum le-am grupat:

  • Tristețea-literatura
  • Frica-pictura
  • Invidia-sculptura
  • Rușinea-dansul
  • Dezgustul-muzica
  • Furia-cinematografia
  • Bucuria-arhitectura

La final, vei putea accede fericirea în câteva secunde pentru că vei avea cele mai inspirate instrumente să o faceți.

Cine susține atelierele?

Ana Băianu, Ilinca Pavel și 7 artiști ieșeni îți vor fi alături timp de 7 luni, într-o călătorie spre fericire.

La finalul turneului vei fi tot tu dar un Tu mai înțelept, care se cunoaște mai bine și care se simte la fiecare mișcare și respirație. Vei trăi aici și acum și vei fi mai puternic. Vei avea o imagine artistică și cuprinzătoare asupra vieții tale fericite și vei deține lanțul de chei care vor face ca visele tale să devină realitate.

Ana Băianu

Psihoterapeut, Inițiator proiect
Ana Băianu se va afla alături de voi pe parcursul celor 7 ateliere de artă interioară.
„Salut! Eu sunt Ana și mă alătur echipei TRAI cu haina de psihoterapeut. După ce Ilinca te învață tot ceea ce ai nevoie să știi despre fiecare emoție în parte și după ce artistul invitat te va ghida să exprimi cel mai profund și sincer ceea ce vrei tu, apar și eu în cercul format din oameni ce hotărăsc să trăiască fericiți.

Ilinca Pavel

Inițiator proiect
Bună, eu sunt Ilinca și mă bucur că-ți pot scrie. Vreau să-ți povestesc puțin despre mine și despre motivul pentru care fac parte din acest program, alături de Ana. Mi-a luat ceva timp să-mi dau seama ce îmi doresc să fac. Ăsta-i motivul pentru care prima mea licență este în fizică tehnologică. Am dedicat mulți ani științelor exacte, cu care credeam că rezonez mai mult.

Lucrurile s-au schimbat acum vreo trei ani, când am simțit că ceea ce studiez nu-mi aduce bucurie, chiar dacă mă pricep să o fac. Am stat cu mine, m-am gândit la calitățile pe care le am, la momentele care îmi aduceau cea mai multă împlinire și așa am ajuns să studiez psihologia.

Mă dedic procesului de a deveni psihoterapeut. O fac cu bucurie și cu multă curiozitate. Simt că mi-am găsit chemarea. Cred că abilitățile de a-ți identifica și gestiona emoțiile sunt imperios necesare pentru a cultiva o stare de pace în propria viață, motiv pentru care sunt recunoascătoare să fiu parte din echipa TRAI.

Maura Anghel

Artist
Literatura este o formă de artă prin care putem evoca o suită largă de emoții, însă protagonista primului atelier TRAI este tristețea.
Artista ieșeană, Maura Anghel, ne va îndruma în procesul de cunoaștere și manifestare al acestei emoții, prin intermediul scrisului.

Sinziana Baltatescu

Artist
Artista care ne va ghida în cel de-al doilea atelier de artă interioară este Sinziana Baltatescu, omul alături de care, prin intermediul picturii, vom învăța să ne exprimăm și să ne manifestăm frica.

Dan Ursu

Artist
În al treilea atelier de artă interioară explorăm invidia, iar artistul care ne este alături se numește Dan Ursu.
Sculptura este arta care facilitează procesele de explorare și de manifestare ale acestei emoții.

Daniel Onoae

Artist / Regizor
Furia nu este o emoție străină, ea fiind firească și chiar sănătoasă, deși mult blamată. Adevărul este că nu furia este problema ci comportamentele la care apelăm pentru exprimarea ei. În corp, furia înseamnă stres cronic și numeroase boli fizice asociate, iar relațional poate însemna toxicitate, respingere, ruperea legăturilor.

Alexandra Bejan

Arhitect al bucuriei
Buna, sunt Alexandra Bejan, locuiesc în Iași și sunt un arhitect al bucuriei.
Spațiile care întrupează bucuria sunt o prioritate a muncii mele. Fie prin culoare, forma sau materiale, interioarele si clădirile ne vorbesc. Ce auzim? Ce vedem? Ce ne inspira?

Ateliere derulate

Tristețea

Modulul despre Tristețe a fost intens, încărcat de emoții și de gânduri. Am învățat ce sa facem cu ea și cum să o lăsăm să ne învețe toate lecțiile ei valoroase. Maura Anghel ne-a ajutat să (re)scriem povestea Tristeții într-un atelier de scriere creativă. Ea a transformat, printr-o magie, Povestea Tristeții, într-un basm plin de BUCURIE. Meșter a fost doar Condeiul care i-a ajutat pe toți participanții la atelier să (re)devină proprii EROI. Ciprian Cucu este parte din această călătorie și ne încântă cu frumoasa lui implicare. Ciprian ne spune că fiecare emoție ni se întipăreste pe față și ne învață cum să facem astfel încât să avem expresia fericirii.

Frica

După cum spune Sînziana Bălțătescu, “frica e prietena noastră atunci când ne salvează viața, nu atunci când ne împiedică să o trăim ușor și în armonie”! De această dată, prietenul nostru, Ciprian Cucu ne-a învățat cum să identificăm expresia fricii astfel încât să știm cine se teme de noi, dar și cum de se prind ceilalți că tremurăm de frică. Călătoria în lumea Fricii s-a realizat sub îndrumarea artistei Sinziana Baltatescu. Înțelegerea, integrarea și exprimarea acestei emoții a prins viață și culoare în mâna ei. Când ne cunoaștem fricile și când avem instrumente pe care să le integrăm în folosul nostru, suntem mai creativi, mai liberi și trăim cu adevărat.

Sound Bath

Concert de sunete vindecatoare cu gonguri planetare, boluri tibetane, didgeridoo si alte instrumente muzicale. Didgeridoo este un instrument muzical de origine aborigena din Australia, datand de cel putin 1500 de ani. Instrumentul traditional este facut natural din eucalipt cu ajutorul termitelor, acestea golind copacul prin interior. Este un instrument utilizat la diverse ceremonii, fiind folosit de shamanii aborigeni pentru comunicarea cu spiritele din lumea viselor, dar este in acelasi timp si un instrument folosit in scop recreational. I se mai spune si “instrumentul glasului”, cu ajutorul vocii putandu-se crea diverse sunete care imita glasul animalelor sau care transmit mesaje dorite de cel care canta la instrument.

„Sunt Sînziana şi sunt foarte ocupată cu TRAI-ul meu: îmi aloc timpul zilnic de lucru între pictat, scris şi citit.
Iar în pauzele pe care mi le îngădui generos zilnic sau în timpul serii, după ce termin de lucrat, citesc din nou; sau reumplu hrănitorile piţigoilor din copacii din curte cu seminţe de floarea soarelui; sau fac o plimbare prin sat, ca să reaprovizionez Minibiblioteca comunitară din faţa Şcolii; sau trag o fugă până la magazin, ca să cumpăr ingredientele din care vreau să compun cina tematică în familie (un proiect prin care luăm la rând, culinar, toate ţările Uniunii Europene); sau scot copiii în oraş să discutăm ultima carte pe care le-am recomandat-o; sau mergem la film sau…
Fac asta de vreo trei – patru ani, de când am decis să las în urmă o carieră academică de vreo 18 ani în domeniul economic pentru a deveni pictoriţă. Între timp, am devenit mai mult de atât, încât mi-e greu acum să mă definesc unilateral, prin prisma unui unic aspect.

Sunt, pur şi simplu, Sînziana. Pictez, scriu, citesc, grădinăresc, îmi cresc cei 3 copii (sau mă las crescută de ei).

Eu nu-mi CÂŞTIG TRAI-ul; nu am de dus vreo luptă, nu am a dovedi ceva ca să-l merit. Mi l-am însuşit, îl port şi îl onorez cu bucurie, recunoştinţă şi iubire, conştientă mereu de ceea ce am: un trai şi o viaţă Sunt ale mele, mereu au fost, din clipa în care am luat fiinţă.
Ne naştem toţi cu un trai şi o viaţă, nu avem a le câştiga, nu avem a le dovedi în vreun fel nici noi pe ele, nici ele pe noi. Traiul e acolo mereu, gata să fie integrat. Şi aproape că ştim cum e, îl vedem, îl visăm, tânjim după el. Dar, de multe ori, nu-l accesăm, îl lăsăm în afara noastră. Suntem precum copiii din Neverland, iar traiul ne e ca umbrele lor: separat de noi înşine, rătăcind bezmetic în timp ce noi simţim că am lăsat aiurea o bucată din noi şi nu ne mai amintim cum e să fii fericit.

Iar când ne amintim, ne privim Traiul în ochi, dorind cu disperare să-l îmbrăţişăm şi… ne opreşte FRICA. Ne ţine în braţe, ne învăluie, ne conţine pe noi înşine Frica.
Şi ce avem de făcut este să ieşim din ea, să o privim intens, să o luăm de mână şi să îi auzim povestea de iubire şi protecţie pe care o are de spus. Apoi putem să îi dăm drumul să zboare şi să ne vedem de … TRAI.

Nu o să vă spun că e uşor. Pentru că nu e Dar nu o să vă spun nici că e greu. Pentru că nu e nici aşa. E, pur şi simplu… frumos Colorat, vibrant, plin de tonuri şi nuanţe, cu umbre, cu lumină, cu strălucire.”
Am bucuria şi sper să îmi îngăduiţi să vă stau alături la Atelierul dedicat Picturii şi Fricii. Voi aduceţi fricile, eu aduc culorile
Pardon, Frica mea zice că vine şi ea ”

„Sunt Maura Anghel, Jurnalist, Senior Consultant Comunicare & PR.Sunt jurnalist de presă scrisă şi online, domeniu în care am o carieră de 25 de ani şi în care am primit multe premii, inclusiv cel de Jurnalist al anului 2019, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Sunt fondatorul Clubului de jurnalism şi public speaking pentru copii, slujesc comunitatea prin cuvântul scris şi rostit, sprijin proiectele importante ale Iaşului, sunt parte a multora dintre ele, susţin copiii din medii defavorizate prin campanii sociale şi de fundraising.

Totodată sunt și senior consultant comunicare şi PR, fiind implicată de-a lungul timpului în multe proiecte pe care le-am ridicat prin campanii susținute de imagine. Am lansat inclusiv proiecte de educaţie media, am inițiat primele opţionale de jurnalism în şcoli pentru că îmi doresc să-i sprijin pe tineri să vadă şi să înţeleagă lumea aşa cum este, nu cum vor alții să le-o arate. Îmi plac poveştile din viaţa de zi cu zi, îmi place să le caut, să le adun şi să le dau mai departe.

Susțin valoarea în toate formele ei și o promovez prin intermediul revistei online pe care am fondat-o în urmă cu zece ani, www.glaremagazine.ro.

Add Your Heading Text Here

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum.