Contactează-ne!
Contactează-ne!
Publicat pe 18/09/25

Înțărcarea

De Ana Băianu

Share it on

Facebook X-twitter Linkedin Envelope

Căutând să pregătesc un material despre înțărcare, am realizat, cu mare dezamăgire, că nicăieri în literatura dedicată părinților nu se vorbește foarte mult despre alăptare, iar informațiile legate de înțărcare nu există deloc. E ca și cum această etapă nu ar exista ori ar fi lipsită de importanță. Viața însă ne demonstrează, cu fiecare mămică ce alăptează, că realitatea e diferită și că momentul de final al alăptării este crucial. Aceasta motivează și prezenta serie de articole pe care le concep în urma unei întâlniri la Iași cu mămicile din grupul Parentis, găzduit și „mămoșit” cu pasiune de Ionela Luciu și Alina Irimia.

Proiecția personală asupra alăptării

În funcție de imaginea sau proiecția pe care femeia o are asupra alăptării se va construi și proiecția sa asupra înțărcării. Prin urmare, alăptarea este actul hrănirii la sân a bebelușului de către mamă. E nevoie să înțelegem și să ne asumăm faptul că femeile de astăzi sunt primele generații de mame ce alăptează după o lungă perioadă de pauză. Haideți să privim povestea aceasta contextual, istoric!

În perioada comunistă, femeile mergeau la lucru imediat ce copiii împlineau 3 luni și erau plasați în mediul rural, la bunici, sau în creșe. Aceasta explică imposibilitatea alăptării sugarilor. Dar, cum fiecare explicație își pierde din rădăcinile logice, păstrăm astăzi doar consecința – și anume faptul că un copil de 3-4 luni e deja „prea mare” ca să mai fie alăptat.

Tocmai de aici provine presiunea din partea societății, care spune:
„Dragă, dar nu vezi? De-abia îl mai poți ține în brațe de cât e de lung! Până la câte luni ai să-i mai dai? Să fii și tu puțin liberă. E rușine. Se uită lumea în parc că ai copil mare și papă titi!”

Dacă îndrăznim să aruncăm un ochi o generație mai devreme, o singură generație, le găsim pe bunicile noastre care povestesc cu lejeritate și bucurie firească despre cum mama sau tatăl (acum în vârstă de 50-60 de ani) trăgeau scaunul prin curte ca să sugă țâță. De aici trag concluzia că ai noștri părinți aveau între un an și jumătate și doi ani când dețineau minunata putere de a plimba un scaun prin curte.

Pe scurt, bunicile noastre au alăptat copiii până când aceștia au împlinit cel puțin doi ani. Dacă e să ne uităm chiar și la intervalul la care ele nășteau copii (pe căi naturale, fără intervenții, doar poate cu ajutorul Celui de Sus), găsim frecvent diferențe între frați de 2-3 ani – perioadă care coincidea cu restabilirea ciclului menstrual la mamă.

Avantajele noastre, ca femei de astăzi (spre deosebire de mamele care ne-au crescut în perioada comunistă), sunt că ne putem lua copilul aproape oriunde: pe stradă, la cumpărături, în vizite, la spectacole și la serviciu. În SUA, mamele au amenajat un țarc lângă birou astfel încât micuțul să se joace, iar ele să poată lucra la calculator liniștite. Căci nu poți fi liniștită decât dacă ai copilul cu tine — asta se știe deja.

În concluzie, ne adaptăm social ca ființe inteligente, care învață și sunt într-o perpetuă dezvoltare. Pentru aceasta e nevoie de explicații logice, nu de tradiții luate ad litteram. Vă invit și acum la gândire critică!

Cu respect și plecăciune în fața voastră, mămici care alăptați,

Share it on

Facebook X-twitter Linkedin Envelope
profile-ana-baianu
Autor
Ana Băianu
Psihoterapeut. Asistent universitar. Fondator CURAT, TRAI și Be The Best You.
Profil
Profil

„Sunt Sînziana şi sunt foarte ocupată cu TRAI-ul meu: îmi aloc timpul zilnic de lucru între pictat, scris şi citit.
Iar în pauzele pe care mi le îngădui generos zilnic sau în timpul serii, după ce termin de lucrat, citesc din nou; sau reumplu hrănitorile piţigoilor din copacii din curte cu seminţe de floarea soarelui; sau fac o plimbare prin sat, ca să reaprovizionez Minibiblioteca comunitară din faţa Şcolii; sau trag o fugă până la magazin, ca să cumpăr ingredientele din care vreau să compun cina tematică în familie (un proiect prin care luăm la rând, culinar, toate ţările Uniunii Europene); sau scot copiii în oraş să discutăm ultima carte pe care le-am recomandat-o; sau mergem la film sau…
Fac asta de vreo trei – patru ani, de când am decis să las în urmă o carieră academică de vreo 18 ani în domeniul economic pentru a deveni pictoriţă. Între timp, am devenit mai mult de atât, încât mi-e greu acum să mă definesc unilateral, prin prisma unui unic aspect.

Sunt, pur şi simplu, Sînziana. Pictez, scriu, citesc, grădinăresc, îmi cresc cei 3 copii (sau mă las crescută de ei).

Eu nu-mi CÂŞTIG TRAI-ul; nu am de dus vreo luptă, nu am a dovedi ceva ca să-l merit. Mi l-am însuşit, îl port şi îl onorez cu bucurie, recunoştinţă şi iubire, conştientă mereu de ceea ce am: un trai şi o viaţă Sunt ale mele, mereu au fost, din clipa în care am luat fiinţă.
Ne naştem toţi cu un trai şi o viaţă, nu avem a le câştiga, nu avem a le dovedi în vreun fel nici noi pe ele, nici ele pe noi. Traiul e acolo mereu, gata să fie integrat. Şi aproape că ştim cum e, îl vedem, îl visăm, tânjim după el. Dar, de multe ori, nu-l accesăm, îl lăsăm în afara noastră. Suntem precum copiii din Neverland, iar traiul ne e ca umbrele lor: separat de noi înşine, rătăcind bezmetic în timp ce noi simţim că am lăsat aiurea o bucată din noi şi nu ne mai amintim cum e să fii fericit.

Iar când ne amintim, ne privim Traiul în ochi, dorind cu disperare să-l îmbrăţişăm şi… ne opreşte FRICA. Ne ţine în braţe, ne învăluie, ne conţine pe noi înşine Frica.
Şi ce avem de făcut este să ieşim din ea, să o privim intens, să o luăm de mână şi să îi auzim povestea de iubire şi protecţie pe care o are de spus. Apoi putem să îi dăm drumul să zboare şi să ne vedem de … TRAI.

Nu o să vă spun că e uşor. Pentru că nu e Dar nu o să vă spun nici că e greu. Pentru că nu e nici aşa. E, pur şi simplu… frumos Colorat, vibrant, plin de tonuri şi nuanţe, cu umbre, cu lumină, cu strălucire.”
Am bucuria şi sper să îmi îngăduiţi să vă stau alături la Atelierul dedicat Picturii şi Fricii. Voi aduceţi fricile, eu aduc culorile
Pardon, Frica mea zice că vine şi ea ”

„Sunt Maura Anghel, Jurnalist, Senior Consultant Comunicare & PR.Sunt jurnalist de presă scrisă şi online, domeniu în care am o carieră de 25 de ani şi în care am primit multe premii, inclusiv cel de Jurnalist al anului 2019, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Sunt fondatorul Clubului de jurnalism şi public speaking pentru copii, slujesc comunitatea prin cuvântul scris şi rostit, sprijin proiectele importante ale Iaşului, sunt parte a multora dintre ele, susţin copiii din medii defavorizate prin campanii sociale şi de fundraising.

Totodată sunt și senior consultant comunicare şi PR, fiind implicată de-a lungul timpului în multe proiecte pe care le-am ridicat prin campanii susținute de imagine. Am lansat inclusiv proiecte de educaţie media, am inițiat primele opţionale de jurnalism în şcoli pentru că îmi doresc să-i sprijin pe tineri să vadă şi să înţeleagă lumea aşa cum este, nu cum vor alții să le-o arate. Îmi plac poveştile din viaţa de zi cu zi, îmi place să le caut, să le adun şi să le dau mai departe.

Susțin valoarea în toate formele ei și o promovez prin intermediul revistei online pe care am fondat-o în urmă cu zece ani, www.glaremagazine.ro.

Add Your Heading Text Here

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum.

Click here