Publicat pe 24/06/15

Iubind un psihopat

De Ana Băianu

Bob Marley spunea ca cel mai mare las este cel care trezeste dragostea unei femei fara nici o intentie de a o iubi. Acesta este un comportament specific psihopatului. Si nu doar de intentie este vorba, ci de o reala incapacitate a persoanei de a iubi.

Sa vedem la ce ne referim atunci cand folosim termenul de psihopatie. Descrisa ca fiind o boala psihica, psihopatia este caracterizata prin tulburari de afectivitate, de comportament sau de caracter si are ca semne lipsa empatiei, a vinovatiei si a remuscarilor. Altfel spus, exista disfunctii la nivelul psihicului, de fapt al creierului, spre exemplu disfunctii ale amigdalei, ale cortexului prefrontal si ale altor parti ale creierului. Cum ajunge o persoana sa dezvolte o astfel de boala? Desigur, poate fi explicata in parte prin mostenirea genetica, pe de alta parte, printr-o copilarie foarte traumatizanta sau intamplari extrem de traumatizante inca din perioada copilariei si mai ales venite din partea celor care ar trebui sa iubeasca copilul iar nu sa-l abuzeze – parintii sau ingrijitorii. Prin urmare, atunci cand un psihopat iti povesteste despre trecutul sau traumatizant, exista probabil si mult adevar, insa el iti va povesti aceste lucruri intr-o forma prin care adesea urmareste sa te manipuleze.

In acest articol ma refer la psihopati folosind genul masculin, in parte si pentru ca incidenta psihopatiei este ceva mai mare printre barbati, insa o regasim foarte adesea si la femei. Desigur, exista particularitati ce tin de gen, insa trasaturile generale se regasesc la ambele sexe.

Sarmant, manipulator, mincinos.

Te stii o persoana cu un suflet cald, daruitoare, poate lipsita de incredere in tine? Exact ceea ce cauta un psihopat si ceea ce va exploata din tine!

Te-ai simtit acaparata sau vanata inca de la inceputul relatiei? Se spune ca relatia cu un psihopat este ca o rapire pentru ca efectiv simti ca persoana vine asupra ta ca un vultur care-si acapareaza prada.

Ti-a vorbit despre casatorie (in mod direct sau subliminal) inca de la prima intalnire?

Este sarmant, atat de plin de incredere in sine incat aproape ca nici nu observi cum iti diminueaza si dramul de incredere pe care tu il mai aveai in tine? Sa tii minte ca oamenii care au cu adevarat incredere in ei, iti vor spori si tie increderea in tine, nu ti-o vor diminua !

Te-a facut sa te simti ca o mica printesa sau, mai bine spus, ti-a creat acea senzatie? Pentru ca Da, psihopatii se pricep sa-ti creeze senzatii ca sa te cucereasca, evident. Ti-ai pus vreodata intrebarea ca ceea ce ti se intampla este prea frumos ca sa fie adevarat?

Iti cunoaste calitatile si visele si indrazneste sa ti le exploateze, promitandu-ti si luna de pe cer?

Neurologic, incapabil de empatie.

Psihopatii sunt sensibili la gandul de durere, dar sunt incapabili de a se pozitiona in pielea celuilalt, si de a simti durerea celuilalt. Un studiu realizat in 2013 la Departamentul de Psihologie al Universitatii din Chicago a descoperit ca atunci cand participantii au trebuit sa-si imagineze durerea altuia, la persoanele cu nivel inalt de psihopatie partile creierului responsabile pentru empatie nu au devenit active. Ba chiar mai sadic de-atat, cand si l-au imaginat pe celalalt in durere, la psihopati de fapt s-a constatat activarea partii creierului implicata in placere !

Exista diferite niveluri de psihopatie.

Imi permit sa afirm ca de obicei un foarte mic procent din toti cei care ajung in institutiile psihiatrice sufera de psihopatie. Marea majoritate a persoanelor care ajung victime ale sistemului psihiatric au suferit un episod traumatizant de viata, episode caruia nu au putut sa-i faca fata, nu a fost cineva langa ei care sa-i insoteasca in durere si sa-i sprijine si au clacat pana la final. Dar acesta este un alt subiect de discutie. Revenind la psihopatie, cei care sufera de aceasta afectiune (impropriu spus caci ei nu sufera) si ajung in sistemul psihiatric sunt deja cei care comit acte de vandalism, de agresiune, omoruri, etc. Eu insa ma voi referi la psihopatii care nu ajung (aproape) niciodata la psihiatru, pentru ca ei nu considera ca au vreo problema. Si pentru ca sunt atat de adaptati social, incat ii gasesti in functii inalte de conducere, foarte apreciati – din exterior, de cei din jurul lor, chiar caractere care ii inspira pe altii.

Mint mult, dar mai ales pe ei se mint !

Iti cunoaste fricile si ti le exploateaza, uneori fara ca tu sa-ti dai seama. Te vrea vulnerabila si izolata pentru ca atunci esti mai usor de manipulat. Prin tot ceea ce face va cauta sa te izoleze de oamenii care te-ar putea ajuta sa vezi altfel lucrurile, si te poate aduce chiar in starea in care tu singura sa respingi oamenii care te-ar putea ajuta! Cu cat mai izolata esti, cu atat mai mult te poate manipula. Spre exemplu, daca locuieste intr-un alt oras sau tara, va urmari sa te convinga sa te muti cu el! Daca nu stii nici limba tarii respective sau legislatia, cu atat mai bine pentru el!

Spuneam ca te vrea “usor” de manipulat… de fapt, cu cat psihopatul este mai dezvoltat din punct de vedere intelectual, cu atat isi va ridica si standardul victimelor pe care le vaneaza pentru ca din acest aspect isi extrage stima de sine. Este cu atat mai mandru cu cat a prins o prada mai buna!

Cand sustine ca toate fostele sale iubite erau nebune, geloase, abuzive, etc., este cazul sa te intrebi daca nu cumva el este cel care sufera de o tulburare de personalitate.

Psihopatii nu-si cer iertare cu adevarat niciodata, in cel mai bun caz isi cer scuze doar formal si numai pentru a te mentine victima lor in continuare. Psihopatii nu simt remuscari, nu au mustrari de constiinta, nu simt vina si sunt incapabili de cainta. Daca sunt in Biserica, ei se spovedesc fara a se spovedi. Exact cum ai citit: se spovedesc fara a se spovedi. Un semn important al sanatatii launtrice este schimbarea interioara, iar psihopatii sunt incapabili de schimbare reala, launtrica. Se spune ca singurele lucruri pe care le schimba sunt mastile si victimele, pentru ca mastile lor se muleaza pe fiecare victima in parte.

Cu toate acestea consider ca exista anumite niveluri de psihopatie in care vindecarea este posibila cu ajutorul stiintei psihologiei,al sprijinului specializat, dar si in taina cea mai adanca a fiintei umane insa persoana trebuie sa aleaga acest lucru.

La despartire te-a tratat tot ca pe un obiect, s-a detasat foarte rapid si foarte usor de tine, ba chiar si-a gasit pe altcineva atat de rapid, la o distanta de timp atat de scurta de la despartirea voastra, incat merita sa te intrebi daca nu cumva avea in vizor alte persoane, inca de cand erati impreuna. Este un semn de sanatate launtrica sa-ti ingadui sa traiesti “doliul” unei despartiri pentru ca, intr-adevar, moare o parte din tine dar se si naste o noua parte in tine. Este semn de noblete sufleteasca sa-ti acorzi timpul necesar pentru a-ti reorganiza gandurile si sentimentele si viata, dar nu vei gasi nici unul din aceste semne de sanatate launtrica la un psihopat.

Tu esti nebuna, doar nu el !

Te trezesti cu o reputatie atat de deformata fata de cine esti tu cu adevarat si constati ca a intors atata lume impotriva ta, mai ales dintre apropiatii tai, incat te poti trezi chiar si cu un diagnostic psihiatric dintr-o data: tu esti nebuna, doar nu el! Si nu exagerez, sunt infinite marturiile! Si nu poti fi inteleasa deplin decat de cineva care a avut o experienta similara, ceilalti vor tinde sa banalizeze ceea ce le vei povesti.

Scriu toate acestea ca un indemn spre constientizare, spre auto-cunoastere (atat de importanta si de protectoare: nu ai idee cat de mult te poate proteja cunoasterea de sine in fata manipulatorilor!), dar mai ales ca un indemn spre asumarea propriilor daruri, a propriei vieti si a propriei fiinte. Ca sa nu ajungi sa ti le asume altii, sa te manipuleze si sa te distruga!

Am abordat acest subiect din perspectiva relationala, intr-un articol viitor voi scrie despre efectele relatiei cu un psihopat asupra victimei.

profile-ana-baianu
Autor
Ana Băianu
Psihoterapeut. Asistent universitar. Fondator CURAT, TRAI și Be The Best You.

„Sunt Sînziana şi sunt foarte ocupată cu TRAI-ul meu: îmi aloc timpul zilnic de lucru între pictat, scris şi citit.
Iar în pauzele pe care mi le îngădui generos zilnic sau în timpul serii, după ce termin de lucrat, citesc din nou; sau reumplu hrănitorile piţigoilor din copacii din curte cu seminţe de floarea soarelui; sau fac o plimbare prin sat, ca să reaprovizionez Minibiblioteca comunitară din faţa Şcolii; sau trag o fugă până la magazin, ca să cumpăr ingredientele din care vreau să compun cina tematică în familie (un proiect prin care luăm la rând, culinar, toate ţările Uniunii Europene); sau scot copiii în oraş să discutăm ultima carte pe care le-am recomandat-o; sau mergem la film sau…
Fac asta de vreo trei – patru ani, de când am decis să las în urmă o carieră academică de vreo 18 ani în domeniul economic pentru a deveni pictoriţă. Între timp, am devenit mai mult de atât, încât mi-e greu acum să mă definesc unilateral, prin prisma unui unic aspect.

Sunt, pur şi simplu, Sînziana. Pictez, scriu, citesc, grădinăresc, îmi cresc cei 3 copii (sau mă las crescută de ei).

Eu nu-mi CÂŞTIG TRAI-ul; nu am de dus vreo luptă, nu am a dovedi ceva ca să-l merit. Mi l-am însuşit, îl port şi îl onorez cu bucurie, recunoştinţă şi iubire, conştientă mereu de ceea ce am: un trai şi o viaţă Sunt ale mele, mereu au fost, din clipa în care am luat fiinţă.
Ne naştem toţi cu un trai şi o viaţă, nu avem a le câştiga, nu avem a le dovedi în vreun fel nici noi pe ele, nici ele pe noi. Traiul e acolo mereu, gata să fie integrat. Şi aproape că ştim cum e, îl vedem, îl visăm, tânjim după el. Dar, de multe ori, nu-l accesăm, îl lăsăm în afara noastră. Suntem precum copiii din Neverland, iar traiul ne e ca umbrele lor: separat de noi înşine, rătăcind bezmetic în timp ce noi simţim că am lăsat aiurea o bucată din noi şi nu ne mai amintim cum e să fii fericit.

Iar când ne amintim, ne privim Traiul în ochi, dorind cu disperare să-l îmbrăţişăm şi… ne opreşte FRICA. Ne ţine în braţe, ne învăluie, ne conţine pe noi înşine Frica.
Şi ce avem de făcut este să ieşim din ea, să o privim intens, să o luăm de mână şi să îi auzim povestea de iubire şi protecţie pe care o are de spus. Apoi putem să îi dăm drumul să zboare şi să ne vedem de … TRAI.

Nu o să vă spun că e uşor. Pentru că nu e Dar nu o să vă spun nici că e greu. Pentru că nu e nici aşa. E, pur şi simplu… frumos Colorat, vibrant, plin de tonuri şi nuanţe, cu umbre, cu lumină, cu strălucire.”
Am bucuria şi sper să îmi îngăduiţi să vă stau alături la Atelierul dedicat Picturii şi Fricii. Voi aduceţi fricile, eu aduc culorile
Pardon, Frica mea zice că vine şi ea ”

„Sunt Maura Anghel, Jurnalist, Senior Consultant Comunicare & PR.Sunt jurnalist de presă scrisă şi online, domeniu în care am o carieră de 25 de ani şi în care am primit multe premii, inclusiv cel de Jurnalist al anului 2019, la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială. Sunt fondatorul Clubului de jurnalism şi public speaking pentru copii, slujesc comunitatea prin cuvântul scris şi rostit, sprijin proiectele importante ale Iaşului, sunt parte a multora dintre ele, susţin copiii din medii defavorizate prin campanii sociale şi de fundraising.

Totodată sunt și senior consultant comunicare şi PR, fiind implicată de-a lungul timpului în multe proiecte pe care le-am ridicat prin campanii susținute de imagine. Am lansat inclusiv proiecte de educaţie media, am inițiat primele opţionale de jurnalism în şcoli pentru că îmi doresc să-i sprijin pe tineri să vadă şi să înţeleagă lumea aşa cum este, nu cum vor alții să le-o arate. Îmi plac poveştile din viaţa de zi cu zi, îmi place să le caut, să le adun şi să le dau mai departe.

Susțin valoarea în toate formele ei și o promovez prin intermediul revistei online pe care am fondat-o în urmă cu zece ani, www.glaremagazine.ro.

Add Your Heading Text Here

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. Ut enim ad minim veniam, quis nostrud exercitation ullamco laboris nisi ut aliquip ex ea commodo consequat. Duis aute irure dolor in reprehenderit in voluptate velit esse cillum dolore eu fugiat nulla pariatur. Excepteur sint occaecat cupidatat non proident, sunt in culpa qui officia deserunt mollit anim id est laborum.