De foarte multe ori mă gândesc de ce nu reușesc să obțin ceea ce îmi doresc! Eu chiar vreau sau cel puțin așa cred la o primă vedere. Însă, când am răgazul să discut sincer cu mine și să fiu extrem de tranșantă, îmi dau seama că lucrurile nu stau chiar așa. Adică, real vorbind, mintea își vede liniștită interesul iar inima abia ce detectează semnalele slabe ale simțului intern ca să îl scoată la lumină. Dar revelația aceasta o am doar în puținele momente de sinceritate. Realizez că sistemul de convingeri pe care mă bazez este puternic pentru că am investit atât de mult ca să îl creez. Cinic sau poate doar realist, constat că ceea ce m-a adus până într-un punct nu mă poate duce mai departe, ba mai mult, mă îndepărtează de ceea ce îmi doresc la un moment dat. Apare frustrarea. Și atunci mă gândesc dacă nu cumva dorința se află la pol opus cu nevoia mea reală.

Ca să vedeți cât de bine ne perfecționăm sistemul de funcționare, fac comparația dintre ceea ce declarăm într-un context și ceea ce gândim de fapt. La un nivel mult mai profund, racordurile sunt așa de fine încât nici nu mai facem distincție între cele două stări: dorință versus nevoie. Și astfel am toate șansele să mă învârt în cerc fără cea mai mică șansă să ieși.

Acest lucru se întâmplă deoarece sistemul actual de convingeri se bazează pe valori bine închegate și apare blocajul ca rezultatul conflictului între valorile de bază. Partea cu adevărat provocatoare este atunci când dorința face trimitere la o singură valoare din “top 3 valori personale” și trebuie să mă gândesc care dintre “consecințele” acțiunilor mele are efectele cele mai dezirabile în concordanță cu valoarea în care cred.

Inconștientul joacă un rol extrem de important pentru că adună și depozitează toate ideile, refulările și frustrările pe care conștientul le îndeasă fără niciun drept de apel. Și uite așa, EU sunt la mijloc în această dispută inepuizabilă…. ba știu ce vreau – ba nu știu, ba vreau – ba nu vreau, ba cred – ba nu mai cred nimic.

Îmi rămâne doar să mă așez în mijlocul balansoarului, să mă uit mioapă la inconștient (atât cât mi se dezvăluie) și cu reținere la arogantul conștient, astfel încât să îmi regăsesc dorința reală și identitatea pierdută. Să fiu autentic!

Autor: Dana GHINEȚ

 

Comentarii